Care este legătura între premierul Chinei şi Orchestra Naţională Radio România? Cu surprindere au aflat-o toţi cei care i-au ascultat discursul în faţa Parlamentului României, în care acesta a amintit despre prezenţa Orchestrei Naţionale Radio în festivalul de primăvară de la Shanghai.

În astfel de cirucmstanţe, am decis să scriu iar şi să semnez fără pseudonim un articol despre Orchestra Naţională Radio, inspirată de programele de anvergură ale ultimei perioade. Peer Gynt de Grieg cu Tiberiu Soare, Tablouri dintr-o expoziţie de Mussorgski-Ravel cu Cristian Mandeal, Simfonia a II-a de Rachmaninov cu Martin Panteleev, Simfonia a IV-a Romantica de Bruckner cu Julien Kuerti, Recviemul de Mozart cu Cristian Măcelaru la pupitru, toate cu aportul unor solişti remarcabili sau a Corului Academic Radio.

Toate succesele incontestabile din ultima perioadă ale Orchestrei Naţionale Radio ‒ deşi momente artistice deosebite au semnat şi Corul Academic Radio, Orchestra de Cameră şi respectiv Corul de Copii (dacă e să ne reamintim doar de recentele evoluţii în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu) poartă cu sine o nuanţă care poate scăpa publicului, chiar şi celui avizat.

Este vorba despre discrepanţa tot mai mare dintre statutul profesional şi cel social, de care „se bucură“ artiştii care au urcat pe scenă şi au entuziasmat publicul prin evoluţiile lor, fie că asta s-a întâmplat la Bucureşti la Sala Radio sau la Sala Palatului, la Balcic sau la Shanghai, în cea mai importantă sală de concert a oraşului de 16 milioane de locuitori.

Orchestra Naţională Radio în festivalul din primăvară de la Shanghai (foto: Virgil Oprina)

Pentru a marca această tendinţă evident ascendentă, un ansamblu artistic de 100 de persoane are nevoie de un delicat sistem motivaţional, în care scopul profesional individual trebuie acordat cu cel colect