Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştirile zilei: ZF Corporate, 4 decembrie

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 4 decembrie 2013 ·

Cele mai importante evenimente ale zilei pe ZFCorporate.ro .

Bănci & Asigurări

Garanti Bank a refinanţat compania Tinmar cu zece milioane de euro pentru o centrală fotovoltaică cu o putere de 10 MW instalată în Bucşani, judeţul Giurgiu, parte a unui parc solar de 18,5 MW, creditul reprezentând 70% din investiţia totală de 15 milioane de euro, a anunţat miercuri banca. Mai multe detalii Curs valutar: euro: 4,4715 lei dolar: 3,2900 lei Energie Hidroelectrica şi Nucleareletrica vor vinde la preţuri reglementate până la 50% din energia livrată, respectiv cel mult 40%, pentru menţinerea unor preţuri "rezonabile" la consumatorii casnici. Mai multe detalii Auto&Transporturi Despăgubirile pentru proiecte de infrastructură din transporturi, finanţate din fonduri UE, consemnate la bănci de către expropriator, vor fi considerate ca fiind efectiv plătite, pentru a fi declarate drept cheltuieli eligibile, dacă în termen de 30 de zile nu sunt contestate în instanţă.Mai multe detalii Business Construct CNADNR a atribuit asocierii Tirrena Scavi - Societa Italiana Per Condotte D'Acqua un contract de 423,35 milioane lei (94,7 milioane euro), fără TVA, pentru proiectarea şi construcţia lotului 2 al autostrăzii Timişoara - Lugoj, la peste un an de la primirea ofertelor din partea constructorilor. Mai multe detalii Business Pharma Producătorul român de remedii naturiste PlantExtrakt exportă medicamente homeopate fabricate în comuna Rădaia, din judeţul Cluj, în India, o piaţă cu tradiţie şi prima ca mărime la nivel mondial, şi vrea să reia proiectul de construcţie a unei fabrici noi. Mai multe detalii Profesii Costul orar al forţei de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat în trimestrul al treilea o rată de creştere de 1,97% faţă de trimestrul precedent şi de 4,18% faţă de acelaşi trimestru al anului anterior, iar în formă brută cu 1,86%,

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan: Mesajul meu către toţi românii este să se ducă să voteze şi să voteze aşa cum le dictează conştiinţa / Fiecare prin votul său va face istorie pentru România / Îl voi vota pe Nicuşor Dan

News.ro acum 32 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a transmis un mesaj alegătorilor înainte de cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale şi a afirmat că îi îndeamnă să meargă la vot şi să voteze cum le dictează conştiinţa. El a precizat că Rom

Cluj: O femeie şi un copil au murit după ce au căzut dintr-o căruţă, fiind loviţi apoi de un camion

News.ro acum o ora
O femeie de 33 de ani şi un copil de trei ani au murit, luni, după ce au căzut dintr-o căruţă, pe un drum din judeţul Cluj, ei fiind lovit ulterior de un camion.

Eșec al programului Rabla pentru tractoare / Aplicația AFM s-a blocat în primele minute și nu este exclus un atac cibernetic

HotNews acum 2 ore
Administrația Fondului pentru Mediu anunță anularea sesiunii de înscriere în cadrul Programului Rabla la tractoare, care începuse luni la ora 10:00. Aplicația AFM s-a blocat în primele minute, din cauza numărului mare de oameni care doreau să se îns

Ilie Bolojan: România se confruntă cu un război hibrid

BusinessMagazin acum 55 minute
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a afirmat în cadrul unui interviu că România nu este atacată direct, dar este vizată de acţiuni caracteristice unui război hibrid, desfăşurat în mediul online, care urmăreşte destabilizarea încrederii populaţiei

Europarlamentarul Victor Negrescu: „Miliarde de euro și proiectele din PNRR ar putea fi salvate”

Gandul acum 42 minute
Propunerea privind prelungirea perioadei de implementare a proiectelor din Mecanismul de Redresare și Reziliență este inclusă în Raportul privind implementarea PNRR-urilor, coordonat în calitate de raportor de vicepreședintele Parlamentului European

Șapte foști ambasadori americani avertizează România înainte de alegeri: „Putin sau America. Nu riscați viitorul țării voastre”

Libertatea acum 3 ore
Avertisment fără precedent la adresa României. Într-o scrisoare comună, transmisă în exclusivitate pentru G4Media, diplomații americani, democrați și republicani, spun răspicat că soarta țării noastre se decide pe 18 mai: „Putin sau America”.

Descoperire șocantă: un bărbat a fost găsit mort lângă Spitalul Județean din Timișoara. Poliția a deschis o anchetă

Adevarul acum o ora
Un bărbat a fost găsit mort, luni, 12 mai, în apropierea Spitalului Județean din Timișoara, chiar lângă morga unității medicale. Descoperirea a fost făcută de un medic, iar poliția a deschis o anchetă pentru a stabili în ce condiții s-a produs deces

ULTIMA ORĂ SUA și China au ajuns luni la un acord pentru reducerea taxelor vamale / Ce înseamnă armistițiul dintre cele două mari puteri economice

HotNews acum 3 ore
Anunțul oficial suspendă cel puțin temporar un război comercial între cele mai mari puteri economice ale lumii, scriu Reuters și Financial Times. Statele Unite și China au declarat luni că au ajuns la un acord privind reducerea taxelor vamale recipr

„O dovadă de servilism”. Ambasadorul României în SUA critică declaraţiile lui George Simion privind Visa Waiver, iar acesta îi cere demisia

Adevarul acum 2 ore
Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, a afirmat că declaraţiile lui George Simion privind Visa Waiver indică dispreţul faţă de interesul naţional al României şi de drepturile cetăţenilor români.

Ce salariu va avea Papa Leon al XIV-lea

HotNews acum 13 ore
Papa Leon al XIV-lea, născut Robert Prevost, ar putea să calce pe urmele lui Jorge Mario Bergoglio și să renunțe la salariul rezervat pontifului, scrie duminică Il Messaggero. Conducătorul suprem al Bisericii Romano-Catolice, de fapt, nu primește un

Vremea

București
acum

14°
lun.

8°/15°
mar.

9°/17°
mie.

11°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

13°
lun.

4°/14°
mar.

5°/15°
mie.

6°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

14°
lun.

6°/16°
mar.

7°/15°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

3°/15°
mar.

2°/14°
mie.

7°/15°
joi

7°/18°
Timisoara
acum

15°
lun.

4°/16°
mar.

3°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°