Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Albu conduce societatea care l-a dat în judecată

Publicat in Puterea, miercuri 4 decembrie 2013 ·

Societatea Telecomunicaţii CFR SA, filială a companiei CFR SA, se află într-o situaţie cel puţin inedită, fiind condusă de un director general cu care se află în proces. Telecomunicaţii CFR l-a dat în judecată pe Ioan Albu pentru modul în care a gestionat societatea în perioada 25.10.2010 - 20.08.2012, iar Tribunalul Braşov se va pronunţa pe fond în această cauză mâine, 6 decembrie.

Surse avizate din companie ne-au semnalat situaţia fără precedent de la Telecomunicaţii CFR SA, unde Ioan Albu a fost reangajat pe postul de director general în această vară, cu trei zile înainte de numirea în funcţie a ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu. Numirea lui Albu a fost făcută în perioada în care secretarul de stat Cristian Ghibu (PNL) (foto) a condus Ministerul Transporturilor, cu mandat de la premierul Victor Ponta, după demisia lui Relu Fenechiu.

Albu a fost reinstalat pe post după fix un an de când fusese concediat, pe motiv de management defectuos şi primirea de foloase necuvenite, fapt constatat de către Curtea de Conturi şi consemnat în raportul instituţiei pe anul 2012. În luna martie a.c., Telecomunicaţii CFR i-a intentat directorului general un proces la Judecătoria Braşov. Prima înfăţişare a avut loc pe 15 noiembrie a.c., instanţa urmând să se pronunţe pe fond în dosarul nr.7283/197/2013 pe 6 decembrie, după două amânări.

De menţionat că Ioan Albu este membru PDL, cunoscut ca unul dintre apropiaţii primarului Braşovului, George Scripcaru.

Având în vedere situaţia în care se află directorul general, salariaţii se întreabă, pe bună dreptate: în acest proces, interesele cui le apără Ioan Albu? Ale societăţii pe care o conduce şi cu care se judecă sau interesele sale personale? Ce fel de mandat i-a dat consilierului juridic Andreea Stoian, angajată la Telecomunicaţii CFR SA, pentru procesul de la Braşov, în care aceasta îl reprezintă pe re

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

12 copii de la o grădiniță din Sectorul 2, transportați la spital cu semne de toxiinfecție alimentară

HotNews acum 4 ore
Mai mulți copii de la o grădiniță din Sectorul 2 al Capitalei au avut nevoie de îngrijiri medicale marți, după ce au acuzat stări de rău. Potrivit ISU București-Ilfov, 12 copii cu vârste între 3 și 6 ani și un adult au fost evaluate de echipajele me

Zelenski le cere statelor europene din NATO să ajute militar Ucraina cu 0,25% din PIB

Adevarul acum 35 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marţi, la summitul NATO ce se desfăşoară la Haga, ca statele europene membre ale acestei organizaţii să finanţeze ajutorul militar oferit Ucrainei în războiul cu Rusia cu cel puţin 0,25% din PIB-ul l

Marius Tucă Show începe miercuri, 25 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 18 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Video Incendiu la o groapă de gunoi din Aninoasa. Fumul a ajuns până în Târgoviște

Adevarul acum 18 minute
Un incendiu a izbucnit marți, 24 iunie, la groapa de gunoi de la Aninoasa, judeţul Dâmboviţa și s-a extins pe un hectar. Fumul a ajuns până în municipiul Târgovişte, la câţiva kilometri de comuna Aninoasa.

Donald Trump pune din nou la îndoială clauza de apărare colectivă a NATO: „Există numeroase definiții ale Articolului 5”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat marți că există „numeroase definiții” pentru clauza de apărare colectivă din Tratatul NATO, comentarii care riscă să provoace o nouă alarmă în rândul aliaților care se reunesc la Haga, relatează Reuters.

USR cere din nou demiterea lui Mihail Neamțu din fruntea Comisiei de Cultură, după un derapaj la adresa noii ministre de Externe, Oana Țoiu. „Poze trucate folosite de un deputat extremist”

HotNews acum 3 ore
USR cere demiterea deputatului AUR Mihail Neamțu din funcția de președinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, după ce acesta a publicat o fotografie trucată cu ministra de Externe Oana Țoiu. „Mihai Neamțu a avut un nou derapaj incalifica

Putin a autorizat dezvoltarea unei aplicații de mesagerie de stat. Moscova vrea să înlocuiască WhatsApp și Telegram cu o platformă suverană

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat marţi o lege care autorizează dezvoltarea unei aplicaţii de mesagerie susţinută de stat, integrată cu serviciile guvernamentale, în cadrul eforturilor Moscovei de a reduce dependenţa de platformele străine pr

Partidul lui Marine Le Pen a refuzat o ofertă de sprijin din partea administraţiei Trump (surse Reuters)

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O delegaţie a Departamentului de Stat al SUA s-a întâlnit la sfârşitul lunii mai cu oficiali de rang înalt din partidul francez Reuniunea Naţională (Rassemblement National, RN), dar oferta americanil

O adolescentă s-a spânzurat în județul Iași. Mama fetei spune că era stresată din cauza examenului de Evaluare Naţională

Adevarul acum o ora
O adolescentă dintr-o comună din Iaşi s-a spânzurat, marţi seară, mama acesteia susţinând că fata era stresată din cauza examenului de Evaluare Naţională.

Csaba Asztalos, președintele CNCD, numit judecător al Curții Constituționale de către Camera Deputaților

Ziua Constanta acum 8 ore
Camera Deputaților l-a numit, marți, 24 iunie 2025, pe Asztalos Csaba, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în funcția de judecător la Curtea Constituțională a României (CCR). Asztalos a fost propus pentru aceast

Vremea

București
acum

29°
mar.

17°/36°
mie.

17°/35°
joi

23°/37°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

23°
mar.

17°/28°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/30°
Constanta
acum

24°
mar.

18°/34°
mie.

16°/32°
joi

23°/31°
vin.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/30°
mie.

15°/34°
joi

20°/30°
vin.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
mar.

16°/33°
mie.

16°/37°
joi

21°/38°
vin.

20°/34°