Principala defecţiune pe care marele rege Carol I a indentificat-o în rândul politicienilor români era „lipsa de caracter”. Destui dintre supuşii de elită ai germanului providenţial, care a construit România modernă, aveau această slăbiciune. Şi, din păcate, o mai au şi azi, poate în şi mai mare măsură! Nici regalitatea, nici comunismul şi, cu atât mai puţin, democraţia n-au reuşit să aducă mai multă fermitate şi loialitate în caracterul politicienilor. Sunt cuprinşi cu toţii de aceeaşi boală a nerespectării cuvântului dat, de parcă însuşi solul şi apa României ar fi contaminate cu un fel de spori ai putrefacţiei morale. Ca studiu de caz luăm Roşia Montană. Cozi de topor fără număr, de la patroni de presă, la miniştri, consilieri, academicieni, directori de muzee, universitari, oameni de afaceri şi primari, au trădat cu seninătate interesele naţionale şi au aprobat, spre exemplu, descărcarea de sarcină arheologică a vârfului Cârnic – monument unicat de categoria A, a cărui integritate a fost câştigată în instanţă, dar care, pentru neoceauşiştii lacomi din Alba şi de la Bucureşti, nu valorează nimic. Deşi, cu ceva timp în urmă, mulţi dintre ei, în frunte cu premierul Ponta, se declaraseră opozanţi de anvergură ai proiectului minier din Apuseni, deodată, după câştigarea alegerilor, au întors foaia şi au intrat cu arme şi bagaje (expresia datează de pe vremea securităţii) sub umbrela unei corporaţii străine şi de ţară şi de interesele românilor. În acest context viciat, vocile unor intelectuali şi artişti de caracter şi de mare anvergură profesională sunt cu atât mai luminoase şi binevenite. Printre aceştia se află maestrul Florin Zamfirescu, actor îndrăgit şi respectat, profesor şi fost rector al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti. După cum am observat în repetate rânduri, d-l Zamfirescu este o conştiinţă înf