Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru elevi de la Liceul Ortodox vor fi primiţi de Papa Francisc

Publicat in Gazeta de Nord Vest, miercuri 4 decembrie 2013 ·

La Liceul Teologic Ortodox “Nicolae Steinhardt” Satu Mare s-a desfăşurat ieri(n.r. miercuri) o conferinţă de presă susţinută de directorul instituţiei, preotul Gabriel Groza. Cu această ocazie, au fost prezentate principalele activităţi în cadrul cărora sunt implicaţi elevii şi profesorii instituţiei. Astfel, în cursul zilei de vineri, cu ocazia sărbătoririi Sf. Ierarh Nicolae, va fi celebrat hramul Bisericii liceului, printr-o Sfântă Liturghie care va fi oficiată de 15 preoţi. După încheierea Sfintei Liturghii, în sala de mese a grădiniţei va fi sfinţită o icoană care înfăţişează Cina cea de Taină, realizată de elevi şi de profesorul de desen Liviu Scripor. La fel ca în fiecare an, toate clasele unităţii de învăţământ vor fi împodobite cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

O altă activitate pe care o vor desfăşura va fi cea de-a V-a etapă a proiectului Comenius “Unitate în diversitate” din perioada 9-12 decembrie la Roma. Momentul cel mai aşteptat va avea loc în data de 12 decembrie, de la ora 10.30, când patru elevi însoţiţi de profesoara Adriana Biţica şi de conducerea liceului vor fi primiţi de către Papa Francisc, căruia îi vor oferi în dar o icoană a Maicii Domnului şi un album cu bisericile şi mănăstirile maramureşene cu binecuvântarea PS Iustin Sigheteanul.

Cea de-a treia acţiune se va desfăşura în data de 19 decembrie, la Filarmonica “Dinu Lipatti” Satu Mare, începând cu ora 16.00. În colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Satu Mare va avea loc tradiţionalul spectacol de Crăciun, la care va asista PS Iustin Sigheteanul, alături de oficialităţile invitate. Spectacolul va fi deschis de corul profesorilor liceului, urmat de “îngeraşii” de la grădiniţă, elevi din ciclul primar, cete sau grupuri de colindători din Negreşti, Carei, Drăguşeni, cei de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” Satu Mare şi se va încheia cu corul Liceului Teologic Ortodox

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polonia activează avioanele, după ce Rusia a lansat atacuri asupra Ucrainei

News.ro acum o ora
Avioane poloneze şi aliate au fost activate, miercuri dimineaţă, pentru a asigura siguranţa spaţiului aerian polonez, după ce Rusia a lansat atacuri aeriene vizând vestul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu Polonia, a anunţat Comandamentul operaţio

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 9 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Cupa Mondială a Cluburilor: Chelsea este prima finalistă, după 2-0 cu Fluminense

News.ro acum 7 ore
Echipa engleză Chelsea Londra s-a calificat marţi seara în finala Cupei Mondiale a Cluburilor după ce a dispus, în semifinale, de echipa braziliană Fluminense, scor 2-0. La New York, pe MetLife Stadium, londonezii şi-au arătat intenţiile încă din st

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 10 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 8 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Peste 18.000 de persoane sunt izolate din cauza unui incendiu de vegetaţie care face ravagii în Catalonia

News.ro acum 8 ore
Autorităţile spaniole au ordonat marţi ca peste 18.000 de locuitori din provincia Tarragona din nord-est să rămână în case şi câteva zeci au fost evacuaţi, în timp ce un incendiu de vegetaţie a scăpat de sub control, mistuind aproape 3.000 de hectar

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Vremea

București
acum

23°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/30°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°