Aproximativ 50 de specii de plante şi animale din arii protejate bihorene au fost fotografiate de dr. Marton Venczel şi Ovidiu Pascu în câteva arii protejate din Bihor. O parte dintre fotografii pot fi admirate în cadrul celei mai recente expoziţii a Muzeului Ţării Crişurilor - "Biodiversitatea Bihorului în obiectiv". Vernisajul expoziţiei a avut loc ieri, la Palatul Baroc, în prezenţa autorilor.
Expoziţia "Biodiversitatea Bihorului în obiectiv" cuprinde fotografii realizate de dr. Márton Venczel şi Ovidiu Pascu în arii protejate din judeţul Bihor, ilustrând specii de faună şi floră ocrotite la nivelul Uniunii Europene sau la nivel naţional, dar şi alte specii caracteristice pentru biodiversitatea din ecosistemele respective. "Expoziţia este o documentaţie fotografică a unor specii aflate în mai multe situri Natura 2000. Ne-am focalizat pe siturile aflate în custodia Muzeului Ţării Crişurilor: Băile 1 Mai, Betfia şi Tăşad, dar şi la alte specii. Am fotografiat peste 50 de specii, plante şi animale, vertebrate şi nevertebrate, unele ocrotite la nivel comunitar, altele la nivel naţional, altele fiind specii periclitate", ne-a declarat dr. Marton Venczel. La rândul său, directorul Complexului "Muzeul Ţării Crişurilor", Aurel Chiriac, a precizat că expoziţia realizată de cei doi angajaţi ai instituţiei pe care o conduce este una care atrage, pentru că oferă imagini de o frumuseţe unică. "Este o expoziţie care, din păcate, nu va putea fi admirată foarte mult timp, din cauza numărului mic de săli avute la dispoziţie", a menţionat Aurel Chiriac, adăugând că exponatele de la Muzeul Memorial Iosif Vulcan, unde se efectuează lucrări de reabilitare a clădirii, au fost depozitate în spaţiul şi aşa restrâns ocupat de Muzeu la Palatul Baroc.
Mutarea în noul Muzeu, anul viitor
Pe de altă parte, directorul MTC a precizat că la nivelul Consiliului Judeţean Bihor