Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scriitorul şi umoristul Octavian Sava a murit la vârsta de 85 de ani

Publicat in Press Alert, miercuri 4 decembrie 2013 ·

Scriitorul, textierul şi umoristul Octavian Sava a murit, luni seară, la vârsta de 85 de ani, a declarat Alexandru Arşinel, directorul Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” din Bucureşti, scrie Mediafax. Alexandru Arşinel a adăugat că “moartea lui Octavian Sava reprezintă una dintre cele mai mari pierderi, fiind printre ultimii mari scriitori ai Revistei. Destinul lui a fost legat, dincolo de televiziune şi radio, şi de Teatrul de Revistă «Constantin Tănase. A lucrat la multe spectacole şi era un om cu care se putea lucra extrem de uşor, un scriitor de mare calitate”. ”A fost alături de teatru până în ultimul moment, iar ultima revistă (spectacol, n.r.) pe care urmează să o scoată are şi texte de ale sale”, a mai spus Arşinel. ”Avea o suferinţă mai veche. A murit într-o discreţie totală”.

Octavian Sava a semnat textele pentru numeroase spectacole ale Teatrului de Revistă “Constantin Tănase”, printre care “Piei, drace!!!” (alături de Mihai Maximilian, Nae Lăzărescu, Dan Mihăescu), în regia lui Biţu Fălticineanu şi Cezar Ghioca, “Veselia nu-i în criză” – musical umoristic – (alături de Mihai Maximilian, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru), în regia lui Biţu Fălticineanu, “O premieră furtunoasă”, musical după I.L.Caragiale, în regia lui Cezar Ghioca, “Omul care a văzut moartea” (alături de Marius Ţeicu), în regia lui Constantin Dicu, şi “Nevestele vesele”, în regia lui Alexandru Arşinel (alături de Nae Lăzărescu, Geo Tipsie, Mihai Maximilian, A Storin).

De asemenea, a lucrat la producţii de televiziune, în calitate de scenarist sau producător, printre acestea numărându-se “A doua cădere a Constantinopolului” (1994), “În fiecare zi mi-e dor de tine” (1987), “Cum ne-ar vrea bărbaţii?!” (scurtmetraj de televiziune, 1982), “Bufetul «La Senat»” (scurtmetraj de televiziune, 1973), “Recomandări” (scurtmetraj de televiziune, 1971), “Post restant” (1961), “La un rest

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 8 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 12 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 10 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 7 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 4 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 4 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 7 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 4 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°