Promisiunea universalistă a comunismului a alimentat timp de decenii fascinaţia pentru utopia socială, deci pentru soteriologia marxismului.

Secolul scurt care tocmai s-a încheiat este o lungă istorie a deraierilor celor în permanentă căutare a comunităţii perfecte, a paradisului terestru. Revenind la conferinţa lui Arthur Koestler de la BBC din 1947, acesta afirma: “Nu ştiu dacă exista ceea ce filosofii numesc absoluturi etice, dar sunt convins că trebuie să acţionăm ca şi cum ele ar exista. Etica trebuie eliberată din lanţurile utilitarismului.

Trebuie să judecăm din nou cuvintele şi faptele pe baza valorilor imediate pe care le implică şi nu din prisma unor depărtate şi nebuloase idealuri. Scările mâncate de carii nu duc în paradis".

Aflându-se la Londra în iulie 1944, unde a devenit unul dintre apropiaţii intelectuali ai generalului De Gaulle, Raymond Aron scrie un text care discută problema religiilor seculare, rolul ideologiilor care promit salvarea fiinţei umane, nu într-o împărăţie de dincolo, într-o situaţie imaginară, într-o lume sacră plasată dincolo de aceasta ci aici şi acum, prin acţiune istorică, prin inserţie în condiţia istorică propriu zisă.

Aron analizează rolul filosofiilor care promit salvarea fiinţei umane în condiţii de profundă descumpănire psihologică, al acestor ideologii pseudo-izbăvitoare, al soteriologiilor revoluţionare în geneză si dinamica mişcărilor sau regimurilor totalitare. Mai târziu, în "Memoriile" sale, publicate în 1990, Aron a condamnat fara echivoc ambele sisteme totalitare, la fel de culpabile: "Urăsc comunismul la fel de mult cum detest nazismul. Argumentul pe care l-am folosit cândva spre a distinge mesianismul de clasă al primului de cel de rasă al celui de-al doilea, nu mă mai serveşte. Universalismul aparent al comunismului a devenit, în ultimă instanţă, o mistificare."

Pornind de la Raymond Aro