Vicepreședintele PNL Cristian Buican solicită demisia ministrului Dan Șova, a președintelui PSD al CJ Vâlcea Ion Cîlea și a celorlalți reprezentanți PSD din Vâlcea, pentru renunțarea la autostrada Sibiu-Pitești, despre care spune că afectează nu doar viitorul județului Vâlcea, dar și interesul potenţialilor investitori de la Oltchim şi din domeniul turistic. Sursa: CAMERA DEPUTAȚILOR
"Când am ieşit public luna trecută şi am cerut demisia lui Şova, a lui Cîlea şi a celorlalţi reprezentaţi PSD-işti din Vâlcea, majoritatea a zis că nu am dreptate şi să aşteptăm, că nu se poate să nu facem acest tronson. Iată că am avut dreptate şi că reprezentanţii PSD-işti care şi-au asumat construcţia de autostrăzi din România au lucrat împotriva intereselor judeţului Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa. Sunt curios ce mai pot zice PSD-işti vâlceni acum, după ce însuşi prim-ministrul şi şeful lor de partid susţine autostrada Sibiu - Braşov şi nu Sibiu - Piteşti", a declarat Cristian Buican.
În replică, președintele Consiliului Judean Vâlcea, Ion Cîlea a declarat, pentru EvZ, că premierul l-a asigurat că autostrada se face și l-a acuzat pe Buican că merge la vânătoare în loc să meargă în Parlament.
"Habar n-are ăsta. Am fost ieri la întâlnirea Uniunii Consiliilor Județene din România și în primul rând nu mă ocup eu de drumurile naționale. E tâmpit. Domnul prim-ministru m-a anunțat că se face autostrada. Mai nou, în fiecare zi se duce la vânătoare(n.red.- Cristian Buican). În loc să se ducă în Parlament, merge și omoară animale", a declarat Cîlea, pentru EvZ.
Vicepreședintele PNL a adăugat că anunțul făcut de PSD marți va avea consecințe nefaste asupra economiei naționale, în condițiile în care Dacia-Renault, compania privată cu cel mai mare aport la PIB-ul României anunţând că tronsonul de autostradă Sibiu - Piteşti este prioritar şi necesar.
"Reprezentanţii PSD