Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, respectiv Serviciul Teritorial Bucureşti împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi Craiova, cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii, au procedat la efectuarea unui număr de 40 percheziţii domiciliare în data de 04.12.2013, pe raza municipiilor Bucureşti, Alexandria, Zimnicea, Craiova şi a judeţelor Constanţa şi Teleorman, în cadrul unei acţiuni care a vizat destructurarea a două grupări infracţionale organizate, specializate în săvârşirea de infracţiuni informatice, infracţiuni prevăzute în legea comerţului electronic şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Referitor la prima grupare infracţională, formată din 23 de persoane, există suspiciunea rezonabilă că, în perioada septembrie 2012 – noiembrie 2013, persoanele vizate s-au constituit într-un grup infracţional organizat cu ramificaţii transfrontaliere în scopul comiterii faptelor de înşelăciune prin sisteme informatice, fraudă informatică şi fals informatic.
Astfel, prefigurând obţinerea de importante beneficii materiale, persoanele în cauză au indus şi menţinut în eroare un număr semnificativ de cumpărători pe segmentul on-line, în cadrul platformelor electronice comerciale www.cars.com şi www.craigslist.com.
Ca modalitate efectivă de acţiune, învinuiţii postau anunţuri fictive de vânzare a unor bunuri inexistente în realitate, comunicând informaţii eronate victimelor tranzacţiei prin intermediul poştei electronice şi/sau a mesajelor SMS, constând în modalitatea de achiziţie, plata preţului, identitatea vânzătorului.
Totodată, învinuiţii au procedat şi la transmiterea către victime a unor facturi fictive di