Crescătorii şi comercianţii de ovine au trimis la export în primele nouă luni animale în valoare de 113 mil. euro, iar dacă ritmul din primele trei trimestre se va păstra, încasările vor ajunge la cota de 150 mil. euro la sfârşitul anului, potrivit estimărilor ZF pe baza datelor Eurostat.
România se află astfel pe primul loc în Uniunea Europeană la exporturile de ovine, cu o cotă de piaţă de 50%. Agricultura locală deţine a patra „turmă“ de ovine din UE, cu un total de 8,8 milioane de capete, iar din acest total va pleca la export aproximativ 15% până la sfrâşitul anului.
„Livrăm aproximativ 10.000 de oi la export. Trimitem animalele în străinătate prin intermediul fermelor de carantină, dar de la anul vom face exporturi directe. În străinătate merg animalele pentru carne“, explică Dumitru Andreşoi, unul dintre cei mai mari proprietari locali de ovine, cu un efectiv de 30.000 de capete. Numai din exporturile de oi el încasează 1 milion de euro, potrivit estimărilor ZF. Continuarea pe ZFCorporate
Crescătorii şi comercianţii de ovine au trimis la export în primele nouă luni animale în valoare de 113 mil. euro, iar dacă ritmul din primele trei trimestre se va păstra, încasările vor ajunge la cota de 150 mil. euro la sfârşitul anului, potrivit estimărilor ZF pe baza datelor Eurostat.
România se află astfel pe primul loc în Uniunea Europeană la exporturile de ovine, cu o cotă de piaţă de 50%. Agricultura locală deţine a patra „turmă“ de ovine din UE, cu un total de 8,8 milioane de capete, iar din acest total va pleca la export aproximativ 15% până la sfrâşitul anului.
„Livrăm aproximativ 10.000 de oi la export. Trimitem animalele în străinătate prin intermediul fermelor de carantină, dar de la anul vom face exporturi directe. În străinătate merg animalele pentru carne“, explică Dumitru Andreşoi, unul dintre cei mai mari pr