Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taxa lui Ponta şi taxa lui Falcă

Publicat in Glasul Aradului, miercuri 4 decembrie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu a luat o decizie cum nu se poate mai bună atunci când a decis să nu aprobe memorandumul cu FMI, manifestându-se astfel împotriva taxei suplimentare aberante de şapte cenţi pe litru de combustibil, anunţate de Guvernul Ponta. Deşi şeful statului a urmărit, cu siguranţă şi anumite scopuri politice atunci când a aruncat bomba, trebuie spus că refuzul de a aproba memorandumul vine în întâmpinarea a milioane de români care s-au săturat de scumpirile pe bandă rulantă anunţate de guvernanţi. Sigur, preşedintelui i se poate imputa măsurile dure luate de Guvernul Boc în 2010, sigur, i se poate imputa că a tăiat salarii, a crescut TVA şi a făcut disponibilizări în masă, dar acum a procedat corect. Argumentele aduse de adversarii săi politici, care îl acuză acum de toate relele de pe lume, şi spun că din cauza faptului că preşdintele nu va aproba bugetul nu vor creşte salariile profesorilor debutanţi şi a medicilor rezidenţi cu 3-4%, că nu vor creşte pensiile, că nu va creşte salariul minim, nu stau în picioare, pentru că aceste majorări erau oricum apă de ploaie, nefăcând decât să crească şi mai mult disperarea unor oameni care şi-au pus speran­ţele că o vor duce mai bine, dacă votează candidaţii USL şi s-au văzut puşi în situaţia de a primi câţiva lei în plus la venit, de parcă Guvernul le-ar da de pomană. Asta, în condiţiile în care preţurile explodează pur şi simplu şi nimeni nu ia nicio măsură pentru a le pune stavilă.

Pe de altă parte, la Arad, primarul Gheor­ghe Falcă vrea să introducă şi el o nouă taxă de parcare, după ce va crea o zonă nouă în care parcarea cu plată va fi obligatorie. Fără să investească nimic, Primăria a anunţat că va percepe de la şoferii care-şi vor lăsa maşinile în noua zonă o taxă de un leu şi zece bani pe oră, doi lei pe două ore şi şase lei pe zi, preţul unui abonament pe an ajungând la 860 de lei. Din păca

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 8 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 7 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 5 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 13 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 12 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Foto Cum arată Elena Udrea după 3 ani de detenție

Adevarul acum 12 ore
Îmbrăcată într-un deux pieces alb, format din vestă și pantaloni, Elena Udrea a ieșit în jurul orei 16.00 pe poarta Penitenciarului Târgșor, lăsând impresia că este mai puternică după cei 3 ani și 4 luni de detenție.

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

10°
vin.

10°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°