Proiectul strategic al Făgăraşului, votat pe 1 Decembrie în sala Dietei a Cetăţii Făgăraşului, cuprinde nu mai puţin de 63 de pagini, cu puncte concrete şi de perspectivă pentru viitorul comunităţii.
Printre altele, proiectul de strategie prevede obiective concrete precum extinderea și modernizarea reţelei de apă şi canalizare a municipiului Făgăraş, îmbunătățirea eficienţei energetice aferente sistemului centralizat de încălzire, implementarea sistemului de management al sistemului public de iluminat şi conectarea tuturor străzilor la sistem, managementul integrat al deșeurilor, pachete de proiecte integrate pentru dezvoltarea Cetății și a centrului vechi.
Alte obiective importante pentru Făgăraş sunt modernizarea infrastructurii de sănătate, modernizarea Parcului Municipal Regina Maria, revitalizarea cinematografului Transilvania ca centru multifuncțional, reabilitarea ștrandului orașului, sprijinirea inițiativelor de conectare cu diaspora făgărășeană sau marketing pentru atragerea de investitori în Făgăraș.
Totodată, autoritățile vor urmări elaborarea unui brand turistic al Făgărașului și sprijinirea unei campanii de promovare la nivelul Țării Făgărașului, prin organizarea de evenimente pentru atragerea turiștilor.
Lucrarea a avut în vedere toate localităţile din Ţara Făgăraşului, pentru a crea un mediu în care Făgăraşul să joace un posibil rol central, de coeziune, între toate comunităţile. În cadrul şedinţei din sala Dietei a Cetăţii Făgăraşului, primarul Sorin Mănduc a ţinut să precizeze că strategia nu e a Primăriei, nici a primarului, nici a consiliului, ori a unui grup de oameni, ci este un set de obiective strategice, pentru întreaga comunitate a Făgăraşului şi a Ţării Făgăraşului.
sursa: Buna Ziua Fagaras
Proiectul strategic al Făgăraşului, votat pe 1 Decembrie în sala Dietei a Cetăţii Făgăraşului, cuprinde nu mai puţin d