Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Cine este perfect? Apropie-te!”. Manechine cu dizabilităţi transmit oamenilor că frumuseţea nu înseamnă perfecţiune

Publicat in Puterea, miercuri 4 decembrie 2013 ·

Într-o lume în care frumuseţea este încadrată, obligat-forţat, în tiparele 90-60-90 şi oricine îndrăzneşte să nesocotească măsurătorile impuse de “vânătorii de perfecţiune” care stăpânesc podiumurile de modă din lumea întreagă este clasat, fără drept de apel, în categoria muritorilor de rând banali şi nedemni de complimente, o organizaţie care apără drepturile persoanelor cu handicap din Elveţia a gândit o campanie menită să reamintească oamenilor că frumuseţea nu înseamnă perfecţiune. Promovând mesajul “Cine este perfect? Apropie-te!”, organizaţia a creat o serie de manechine modelate după persoane reale, cu handicap, pe care le-a plasat apoi în vitrinele magazinelor de pe Bahnhofstrasse, cea mai cunoscută stradă din Zurich, pe care se află cele mai importante şi mai scumpe magazine din oraşul elveţian.

De cele mai multe ori, manechinele din vitrinele magazinelor nu sunt tocmai replici ale clienţilor veniţi la cumpărături, ele prezentând un ideal de frumuseţe fizică greu de atins. O organizaţie elveţiană pentru persoanele cu dizabilităţi a decis să reamintească oamenilor că realitatea e diferită, că frumuseţea nu se exprimă în termenii impuşi de creatorii de modă şi că perfecţiunea nu înseamnă bust de 90 centimetri, talie de 60 şi picioare lungi.

Înfiinţată în 1920, Pro Infirmis, cea mai mare organizaţie care apără drepturile persoanelor cu handicap din Elveţia şi care se recomandă independentă politic şi neutră din punct de vedere confesional, a realizat numeroase campanii în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi. Cea mai recentă dintre acestea, pusă la punct pentru a marca Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, se numeşte “Because who is perfect? Get Closer” (“Cine e perfect? Apropie-te!”).

Organizaţia a creat o serie de manechine modelate după persoane reale, cu handicap, pe care le-a plasat apoi în vitrinele magazinelor de pe Bahn

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Guvernul lui Ilie Bolojan depune jurământul astăzi la Palatul Cotroceni

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi, 23 iunie 2025, la ora 20.00, la Palatul Cotroceni are loc ceremonia de depunere a jurământului a noului guvern condus de premierul Ilie Bolojan. Președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru numirea Guvernului Bolojan, a anunțat Administ

Video Stare de urgenţă pe insula Chios din Grecia în urma incendiilor care fac ravagii

Adevarul acum o ora
Grecia a declarat luni stare de urgenţă pe insula Chios, unde sute de pompieri luptă pentru a stinge incendiile care fac ravagii pentru a doua zi consecutiv, în condiţiile în care vântul a intensificat focul, provocând întreruperi de curent şi evacu

Controale la Eforie Nord. Horia Constantinescu: „Dughenizarea excesivă a transformat faleza într-un loc desprins parcă din Pakistan sau India”

Gandul acum 2 ore
Au fost efectuate o serie de controale la Eforie Nord, fiind coordonate de Horia Constantinescu, șeful CJPC. În urma acțiunii de control din zona falezei, au fost aplicate amenzi de 60.000 de lei. Șeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consu

Sorin Grindeanu, propus de PSD pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților

Ziua Constanta acum 5 ore
Grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaților l-a propus, luni, pentru funcția de președinte al forului pe Sorin Grindeanu. Grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaților l-a propus, luni, pentru funcția de președinte al forului pe Sorin Gr

VIDEO AUR nu participă la votul de învestire. George Simion a recitat din Eminescu și a criticat coaliția: „Nu cred că o să apucați anul”

HotNews acum 7 ore
Liderul AUR, George Simion, a anunțat, luni, în discursul din ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, că parlamentarii partidului său nu vor lua parte „la această mascaradă” și vor părăsi sala înaintea votului pentru învestirea Guvernului

Baremul de corectare la Română la Evaluarea Națională 2025, publicat în scurt timp de HotNews

HotNews acum 10 ore
Baremul de corectare pentru proba scrisă la Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2025 va fi publicat la ora 15.00 pe site-ul oficial subiecte.edu.ro. HotNews va publica baremul la Română la Evaluarea Națională 2025 imediat ce va fi d

Emisiunile zilei marţi, 24 iunie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Baze americane din Qatar, atacate după amenințările Iranului privind represalii față de SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Mai multe explozii au fost auzite luni seară deasupra capitalei Qatarului, Doha, după ce Teheranul a amenințat că va riposta la loviturile aeriene americane recente asupra obiectivelor nucleare iraniene. Mai multe explozii au fost auzite luni seară

Criza din Orientul Mijlociu. Mai multe țări și-au închis spațiul aerian

Mediafax acum 3 ore
Criza din Orientul Mijlociu ia amploare. Mai multe țări și-au închis spațiul aerian imediat după atacul iranian asupra bazei americane din Qatar. În paralel, oficialii americani anunță că nu sunt victime în urma atacului de luni. Oficialii americani

Prima reacție a lui Vasile Șiman, după ce Dinamo a ieșit din insolvență: „Voi continua pe toate căile legale”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
23 iunie este o zi care rămâne în istoria celor de la Dinamo! Clubul din șoseaua „Ștefan cel Mare” prin intermediul unui comunicat oficial, așa că bucureștenii pot evolua din sezonul 2026-2027 din nou în cupele europene. Vasile Șiman, fostul patron

Vremea

București
acum

24°
mar.

17°/35°
mie.

21°/34°
joi

23°/36°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

19°
mar.

18°/30°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

16°/32°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/29°
joi

22°/29°
vin.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

15°/31°
mie.

18°/32°
joi

20°/30°
vin.

18°/27°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/33°
mie.

20°/38°
joi

22°/39°
vin.

19°/34°