La data de 2.12.2013, agenţii Postului de poliţie Dolheşti au fost sesizaţi de Maria R., de 82 de ani, din localitate, că, pe 1.12.2013, persoane necunoscute i-au sustras o sumă de bani din locuinţă.
Din cercetări, poliţiştii au stabilit că, în dimineaţa zilei incriminate, victima a mers la biserică, iar la întoarcere a găsit poarta de la drum închisă, dar neasigurată. Din locuinţă, din sertarul unui dulap, lipseau 6.000 lei şi 1.200 euro.
Cu ocazia cercetării locului faptei, nu au fost descoperite urme de efracţie, concluzionându-se de către poliţişti că autorii au pătruns prin folosirea cheii aşezate pe o masă din vecinătatea uşii de acces.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.
„Atragem atenţia încă o dată cetăţenilor să nu depoziteze cheile de acces în locuinţă sub preşuri, în buzunarele hainelor aşezate în cuier, sub ghivece de flori, astfel de comportamente înlesnind activitatea infractorilor”, arată purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp. princ. Ionuţ Epureanu.