Creșterea veniturilor bugetare se poate realiza și prin reducerea evaziunii fiscale – respectiv neplata taxelor către stat. Neplata taxelor către autoritățile centrale (și locale, dar aici problema este mai puțin gravă) în România este cronică. Poate ați auzit că nivelul de taxare în România este de circa 32-33% din PIB. Și că acest nivel ar fi cel mai mic din Europa. Da, așa este. Însă, din acești bani se încasează efectiv doar 26-28%, iar în unii ani mai puțin. Bugetele aprobate de parlament și discutate îndelung în lumea politică sunt iluzii pe hârtie. Practic, fiecare funcționar din Ministerul Finanțelor știe că, dacă se proiectează venituri anuale de 18 miliarde de lei din TVA (respectiv, 1,5 miliarde pe lună), se vor încasa efectiv 12 miliarde de lei (respectiv un miliard de lei pe lună). Aceasta este diferența între venituri și fluxul de numerar. Cetățenii și firmele datorează statului 33% din PIB, dar plătesc efectiv 26%. Diferența dintre ceea ce s-a plătit efectiv și ceea ce este datorat se reportează pe anul următor sub formă de creanțe bugetare. Cu cât suma datorată statului este mai îndepărtată cu atât șansele de recuperare a ei sunt mai mici.

Diferența dintre veniturile planificate din taxe și impozite și încasarea efectivă este evaziune fiscală. În România, aceasta este de circa 8% din PIB, adică 24 % din bugetul anual. Mult mai mult decât se plătește pentru Sănătate sau Învățământ sau Armată chiar pentru asistență și protecție socială. Evaziunea fiscală este de două tipuri – criminală și curentă.

Evaziunea fiscală criminală este o operațiune conștientă de eludare a taxelor. Nu ne ocupăm de aceasta aici. În ultimii 22 de ani au fost destul de puține cazurile în care s-a putut proba în justiție că un grup organizat de oameni s-a dedicat creării de obligații bugetare și eludării lor cu bună știință. Vor fi fiind mult mai multe decât au fos