O bătrână din comuna Dolheşti a reclamat luni la poliţie că i s-au furat din casă 6.000 de lei şi 1.200 de euro, în timp ce ea se afla la slujbă, la biserică.
Furtul s-a petrecut duminică, 1 decembrie, iar păgubita, Maria R., în vârstă de 82 de ani, a povestit că s-a dus de dimineaţă la biserică, a închis casa, însă a lăsat cheia pe o masă din apropierea uşii.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.
„Atragem atenţia încă o dată cetăţenilor să nu depoziteze cheile de acces în locuinţă sub preşuri, în buzunarele hainelor aşezate în cuier, sub ghivece de flori, astfel de comportamente înlesnind activitatea infractorilor”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.