Astronomii americani, după o serie de observaţii anterioare care au trezit speranţele că ISON, supranumită "cometa secolului", ar fi supravieţuit trecerii sale pe lângă Soare, au de acum certitudinea că acest vizitator celest, ce a trezit interesul comunităţii ştiinţifice, "a murit", informează AFP.
ISON era un bloc uriaş de gheaţă şi roci, care a trecut pe lângă Soare la distanţa de 1,17 milioane de kilometri, joi, în jurul orei 18.30 GMT, suportând temperaturi de 2.700 grade Celsius şi pierzând 3 milioane de tone din greutatea sa în fiecare secundă.
"Deşi momentul exact al dispariţiei cometei ISON rămâne incert, se pare că ea nu mai există", a anunţat, marţi, Alex Young, director adjunct pentru ştiinţă la divizia de heliofizică din Centrul Goddard al NASA.
Dacă ISON ar fi supravieţuit, ar fi putut fi observată cu ochiul liber, de Crăciun, atunci când ar fi trecut destul de aproape de planeta noastră.
"Tot ce a rămas din cometă este un nor de deşeuri, fără nucleu", a precizat Alex Young, precizând că există "dezacorduri în privinţa cronologiei exacte" în ceea ce priveşte ultimele clipe de viaţă ale cometei.
Dar, potrivit imaginilor transmise de sateliţii solari american şi european, luminozitatea cometei a crescut atunci când se apropia de Soare, ajungând la o intensitate luminoasă maximală cu aproximativ 12 ore înainte de a trece prin punctul cel mai apropiat de suprafaţa solară (periheliu).
Apoi, luminozitatea cometei ISON a scăzut cu rapiditate în următoarele două ore.
"Cercetătorii cred că ISON a încetat să producă praf cu aproximativ trei ore înainte de periheliu, moment care a corespuns cu fragmentarea nucleului" şi cu sfârşitul lui ISON, a detaliat Alex Young.
"Acela pare să fi fost momentul în care cometa a fost distrusă de intensitatea radiaţiilor şi de gravitaţia Soarelui. Cea mai mare parte din gheaţa