Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţist bătăuş, anchetat în Gorj

Publicat in Impact in Gorj, joi 5 decembrie 2013 ·

Un agent de poliție din Țicleni este cercetat pentru că ar fi lovit un tânăr în faţa unui bar. Petrecăreţul făcuse scandal şi a primit o amendă, dar nu a vrut să o semneze. Aşa că polişistul a vrut să-i dea o lecţie şi l-a luat la palme şi pumni. Scandalul a avut loc în orașul Ţicleni. Un tânăr spune că a fost bătut de poliţistul din sat pentru că a vrut să conteste o amendă pe care tocmai o primise. „Am mers într-un bar, mi-am comandat ceva de băut. După câteva minute a apărut dânsul şi mi-a zis să ies cu dânsul afară. M-a scos afară unde mi-a aplicat două lovituri cu palma şi una cu pumnul sub barbă”, a declarat Constantin Ungureanu, bărbatul care susține că a fost bătut. Poliţistul este cercetat atât de superiori, cât şi de procurori. El neagă însă toate acuzaţiile: „Nu este adevărat. De ce credeţi că susţine acest lucru? Nu ştiu, pentru că el a fost implicat într-un scandal la discotecă, a fost sancţionat contravenţional, este proces-verbal”, a declarat telefonic jurnaliștilor, Constantin Cimpoieru, polițistul acuzat. Tânărul a făcut deja plângere la poliție iar superiorii au început o anchetă: „faţă de agentul-şef principal de poliţie s-a dispus măsura cercetării prealabile disciplinare, iar plângerea formulată a fost înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj competent cu soluţionarea cauzei” a declarat Florin Roșca, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Dacă se va dovedi că într-adevăr tânărul a fost lovit, poliţistul riscă să rămână fără loc de muncă.

Un agent de poliție din Țicleni este cercetat pentru că ar fi lovit un tânăr în faţa unui bar. Petrecăreţul făcuse scandal şi a primit o amendă, dar nu a vrut să o semneze. Aşa că polişistul a vrut să-i dea o lecţie şi l-a luat la palme şi pumni. Scandalul a avut loc în orașul Ţicleni. Un tânăr spune că a fost bătut de poliţistul din sat pentru că a vrut să conteste o amendă pe care tocmai o primise.

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 6 ore
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 9 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum 13 ore
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 10 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 10 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 8 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 8 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei sesizează Curtea Constituţională cu privire la modificările aduse Legii cetăţeniei

News.ro acum 11 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anunţă, joi, că Secţiile Unite, cu participare a 70 de judecători, au decis sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la modificările aduse Legii cetăţeniei, apreciind că încalcă mai multe prevederi din Constitu

Vremea

București
acum

20°
vin.

19°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

21°
vin.

19°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/34°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°