Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bill Clinton vrea reguli clare cu privire la spionarea şefilor de stat

Publicat in Mediafax, miercuri 4 decembrie 2013 ·

Fostul preşedinte american Bill Clinton a apreciat că dezvăluirile privind spionarea unor şefi de stat de către Agenţia americană pentru Securitatea Naţională (NSA) au afectat imaginea Americii pe plan internaţional şi au sporit necesitatea unor reforme.

"Cred că avem nevoie de reguli foarte explicite cu privire la interceptarea conversaţiilor liderilor străini", a declarat Clinton, într-un interviu pentru postul de televiziune american Fusion difuzat marţi.

El a subliniat că în timpul preşedinţiei sale (1993-2001), o astfel de decizie depindea de lideri. "Dacă credeam că ei comiteau acţiuni ostile Statelor Unite (...), atunci (agenţiile americane de informaţii) o puteau face. Dar nu sunt sigur, nu aveam capacitea la acea vreme să facem ceea ce se face în prezent", a spus democratul.

"Avem nevoie de mai multă transparenţă, de mai multă protecţie a vieţii private şi de mai multă securitate", a adăugat el. "Suntem într-o situaţie în care oamenii nu ştiau ce se întâmplă. Şi, având în vedere modul în care au fost utilizate datele, nu este evident că acest lucru ne-a maximizat securitatea, ci este evident că oamenii cred că şi-au pierdut un pic din viaţa privată", a continuat Clinton.

"Este foarte important să purtăm o discuţie cu adevărat publică despre care ar trebui să fie regulile", a spus el.

Fostul preşedinte american a recunoscut că dezvăluirile declanşate de fostul consultant al NSA Edward Snowden au avut un impact negativ.

"Nu doar în America Latină, ci şi în Europa şi Asia. Este, de altfel, interesant, deoarece în unele dintre aceste ţări s-a dovedit că anumite guverne făceau acelaşi lucru sau că alte guverne ne-au dat permisiunea să facem acest lucru", a spus fostul şef de stat.

De la primele dezvăluiri ale lui Snowden, în iunie, în Statele Unite au fost elaborate proiecte multiple de reformare a legilor care stabi

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu, după întâlnirea Bolojan-Macron: Am obţinut o reconfirmare a unei relaţii istorice care este între Franţa şi România

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a menţionat că, în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Emmanuel Macron, România a obţinut o reconfirmare a relaţiei istorice cu Franţa. ”Am obţinut, atâ

Trump îl atacă dur pe Zelenski: ”Este un "dictator" care riscă să rămână fără ţară”

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a catalogat pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski drept un "dictator" şi l-a avertizat pe acesta "să se mişte repede", pentru că altfel riscă să rămână fără ţară, a scris el pe propria sa rețea de socializ

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 7 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Ilie Bolojan, după întâlnirea cu președintele Macron la Paris: „Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franța. De asemenea, stabilitatea prezenței militare franceze”

Adevarul acum 3 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a făcut declarații în urma reuniunii informale convocate de Emmanuel Macron la Paris.

Elena Lasconi, despre declaraţia lui Ilie Bolojan de la Paris: Practic, s-a transmis nimic

Mediafax acum 2 ore
„Îmi pare rău, dar am ascultat foarte multe cuvinte fără să ni se transmită nimic. Deci, practic, s-a transmis nimic. Lucrul acesta, că securitatea Ucrainei înseamnă şi securitatea României şi securitatea Europei, se discută de multe vreme, de când

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 3 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

DN1, lățit la trei benzi între Aeroportul Otopeni și Centura Capitalei. Când încep lucrările

Wall-Street.ro acum 6 ore
DN1 urmează să fie lățit pe o secțiune de 2,4 kilometri, între Aeroportul Henri Coandă Otopeni și Centura Capitalei. Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis că s-au depus

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 4 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 6 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 5 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Vremea

București
acum

-4°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-4°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-5°
joi

-5°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°