Verdicte uluitor de sigure asupra cărţilor citite cu frenezie, analize subtile şi reflecţii lucide despre sine ori alţii, ironie nimicitoare şi concluzii nemiloase, suferinţe ale inimii şi patimi ale trupului – dar şi rare momente de intensă bucurie –, iată substanţa însemnărilor lui Jeni Acterian, o fată superinteligentă şi poate de aceea greu de mulţumit.
Atotprezentă în jurnal, obsesia morţii, mai acută parcă, în cazul autoarei, decât cea caracteristică generaţiei „kierkegaardiene“ din care făcea parte.
Jeni Acterian i-a cunoscut personal, de altfel, pe toţi marii reprezentanţi ai acestei generaţii, cu unii a fost bună prietenă şi pe mulţi îi pomeneşte în acest jurnal: Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Constantin Noica, Petre Ţuţea, Marieta Sadova, Alice Botez, Alexandru Dragomir, Mihai Rădulescu, Cella Delavrancea, Emil Botta, Mihail Sebastian... şi mulţi alţii.
Verdicte uluitor de sigure asupra cărţilor citite cu frenezie, analize subtile şi reflecţii lucide despre sine ori alţii, ironie nimicitoare şi concluzii nemiloase, suferinţe ale inimii şi patimi ale trupului – dar şi rare momente de intensă bucurie –, iată substanţa însemnărilor lui Jeni Acterian, o fată superinteligentă şi poate de aceea greu de mulţumit.
Atotprezentă în jurnal, obsesia morţii, mai acută parcă, în cazul autoarei, decât cea caracteristică generaţiei „kierkegaardiene“ din care făcea parte.
Jeni Acterian i-a cunoscut personal, de altfel, pe toţi marii reprezentanţi ai acestei generaţii, cu unii a fost bună prietenă şi pe mulţi îi pomeneşte în acest jurnal: Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Constantin Noica, Petre Ţuţea, Marieta Sadova, Alice Botez, Alexandru Dragomir, Mihai Rădulescu, Cella Delavrancea, Emil Botta, Mihail Sebastian... şi mulţi alţii.
