IAȘI. Patru ieșeni acuzați de comiterea unor infracțiuni vor da socoteală în fața magistraților.
Astfel, procurorii i-au trimis în judecată pe Ștefan Ceaușu (29 de ani), pentru furt calificat, Cosmin Ursu (29 de ani), pentru complicitate la furt calificat, Ionuț Palia-Budescu (27 de ani), pentru complicitate la furt calificat și deţinere de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, și Roxana Asofiei-Munteanu (20 de ani), pentru tăinuire.
Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 9 spre 10 iulie, în jurul orei 4.00, Ceauşu, cu complicitatea lui Ursu și a lui Palia-Budescu, a intrat prin efracţie în incinta casei de amanet aparţinând SC Corelia IFN, situată în cartierul Alexandru cel Bun, de unde a sustras un seif metalic, în care se aflau bijuterii din aur de 1,822 kg, dar şi suma de 12.965 de lei, cauzând un prejudiciu total în valoare de 195.192 de lei.
Procurorii au susținut că, mai apoi, bijuteriile au fost valorificate prin intermediul unor case de amanet şi magazine specializate din Iaşi, Constanţa şi Braşov, de către Ceauşu şi Urs, precum şi de Asofiei-Munteanu, aceasta cunoscând faptul că bunurile proveneau din comiterea unei infracțiuni.
Totuși, înainte de a da spargerea, suspecții au verificat sistemul de supraveghere video al casei de amanet. Mai mult, pentru identificarea codului de dezactivare al sistemului de alarmare, Ceaşu a folosit o cameră video, iar, cu ajutorul funcţiei „zoom“ a filmat de pe trotuarul situat vis-a-vis de SC Corelia IFN, atât la deschidere, cât şi la sfârşitul programului de lucru, momentul în care personalul societăţii a tastat codul de securitate.
„Inculpatul Ceauşu a forţat uşa de acces cu ajutorul unei şurubelniţe, a pătruns în incintă, unde a dezactivat sistemul de alarmare prin folosirea codului de siguranţă filmat anterior, iar, din interior, a sustras seiful metalic. Suspecț