Departamentul pentru Lupta Antifraudă cercetează un baron al USL. Acesta e suspectat că prin Metoda Clona a reușit să pună mâna pe bani prin prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit. Ca urmare a articolelor din presă cei de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și APDRP s-au autosesizat și au demarat un control care au scos la iveală neregulile și care au fost raportate mai apoi către organismul abilitat cu astfel de anchete - DLAF, scrie pesurse.ro.
Astfel că baronul USL de Neamț, Culiță Tărâță, va fi audiat azi la sediul central al DLAF, în timp ce o serie de apropiați, angajați și membri ai familiei vor fi sau au fost deja audiați de cei de la DLAF chiar la Piatra Neamț în sediul Poliției care ajută la aflarea adevărului.
"Mai departe, chitrosenia si-a spus cuvantul si in loc sa angajeze la 8 ore cati oameni ar fi trebuit conform proiectelor, a angajat doar la 2 ore crezand ca nimeni nu va afla vreodata si asa mai departe, toate economiile au transformat o inginerie economica la limita legii intr-o parodie in care hotul ce sparge banca nu isi cumpara manusi ca sunt prea scumpe . Zgarie branza nu s-a limitat la atat si atunci cand a venit vremea sa cheltuiasca banii europeni pe masini de teren cu TCE la numar sau pe tractoare si alte smecherii in loc sa mearga sa dea si el de o ciocolata la cateva firme care sa-i faca contraofertele, s-a calicit si a introdus oferte false in proiectele europene .", a mai spun cei de la Ziar Piatra Neamţ.ro.
Cuvinte cheie:culita tarata, dlaf, frauda
Departamentul pentru Lupta Antifraudă cercetează un baron al USL. Acesta e suspectat că prin Metoda Clona a reușit să pună mâna pe bani prin prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit. Ca urmare a articolelor din presă cei de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și APDRP s-au autosesizat și au demarat un