Dacă se continuă aşa, ruptura dintre clasa politică şi o bună parte a populaţiei va fi totală şi va avea grave consecinţe pe termen lung.
Paradă militară, costume populare, cântece folclorice, discursuri înflăcărate cu braţul lipit patetic de corp în dreptul inimii: euforia patriotică a ţinut o zi, cât a fost sărbătoarea naţională de 1 decembrie. Nici nu se făcuse ora 12 noaptea şi se pusese din nou în mişcare morişca atacurilor politice, cu tot şirul ei de insulte şi de lovituri sub centură. E stupefiant să-l auzi pe purtătorul de cuvânt al guvernului declarând că preşedintele ţării era „beat” în timpul unei conferinţe de presă. Câteva zile mai târziu, un parlamentar, care se întâmplă să fie şi socrul primului ministru, a plusat şi l-a făcut pe Traian Băsescu „dement”. Chiar dacă n-ar fi vorba de şeful statului şi tot am cataloga asemenea ieşiri drept mostre de bădărănie agresivă, care s-ar potrivi comportamentului unor mahalagii şi nicidecum profilului unor oameni politici civilizaţi.
La originea acestor izbucniri isterice se află decizia preşedintelui de a refuza mărirea preţului carburanţilor, măsură decisă de guvernarea social-liberală pentru a obţine venituri suplimentare a căror destinaţie este neclară. Traian Băsescu susţine că majorarea accizei la benzină va antrena scumpiri în lanţ, ceea ce este foarte probabil. Preşedintele a anunţat, în consecinţă, că va refuza semnarea bugetului şi îl va retrimite în parlament după care, conform Constituţiei, va fi obligat să-l semneze. E vorba aşadar, în cel mai rău caz, de o întârziere a intrării în vigoare a bugetului pe anul 2014, situaţie care nici măcar nu este o premieră. Majoritatea parlamentară profită însă de ocazie şi vorbeşte despre o intenţie deliberată de a sabota politica guvernului şi interesele ţării. Mai mult, îi aruncă în spate preşedintelui vina de a întârzia, refuzând bugetul, măr