Luptătorii din circuitul Superkombat, Andrei şi Bogdan Stoica, ar putea deveni primii fraţi din istoria kickboxingul profesionist care deţin titluri mondiale, dacă se vor impune în meciurile programate pe 21 decembrie la Galaţi, informează Mediafax. "Ar putea fi o premieră mondială. Fraţii Stoica nu reprezintă prima pereche de fraţi care a încercat să deţină titluri mondiale la profesionişti. Ca exemple celebre, au mai fost înainte fraţii Rony şi Ray Sefo, Giorgio şi Armen Petrosian sau Dzevad şi Dzenan Poturak, însă doar unul dintre ei a reuşit. În 21 decembrie, la Galaţi, putem asista la un moment istoric pentru ţara noastră, însă fraţii Stoica vor avea doi oponenţi extrem de puternici, aşa că e greu de dat un verdict", a declarat Eduard Irimia, preşedintele circuitului Superkombat.
Campionul mondial la categoria 92 de kilograme, Bogdan Stoica a cucerit centura în mai 2012, atunci când l-a învins pe croatul Ivan Stanici, iar la Galaţi va lupta împotriva belarusului Igor Bugaenko (50 de victorii - 5 înfrângeri), devenit challenger obligatoriu după ce a câştigat la decizie confruntarea cu spaniolul Jorge Loren. "L-am urmărit pe Bugaenko, chiar la ultimul său meci. E un sportiv experimentat care foloseşte foarte mult tehnica de braţe. Nu mă tem absolut deloc, am deja aproape trei luni de antrenament şi sunt mai pregătit ca niciodată", a spus Bogdan, care are în palmares 30 de victorii şi două eşecuri la profesionişti.
Andrei, fratele său, va încerca să obţină titlul mondial la categoria 95 de kilograme, adversar urmând să îi fie fostul campion mondial de muay-thai, cehul Ondrej Hutnik. Dacă Andrei Stoica a devenit challenger numărul unu datorită victoriei cu lituanianul Arnold Oborotov de anul trecut, în schimb Hutnik şi-a asigurat locul în confruntarea pentru titlul mondial ca urmare a succesului înregistrat în noiembrie contra algerianului Massinissa