Majoritatea fotbaliştilor sunt foarte sentimentalişti în faţa presei. Mai toţi pun suflet când intră pe gazon, iar dacă mai îmbracă şi tricoul echipei ce le-a marcat cariera totul e limpede. Sunt convinşi că lasă o parte din ei în iarbă şi subliniază mai de fiecare dată acest lucru.
Dacă vorbim aplicat, jucătorii arădeni sunt convingători când vorbesc despre UTA, echipa lor de suflet. Tindem să-i credem căci ne ştim pe noi. De când tata ne-a purtat pe umeri la primul meci al „Bătrânei Doamne”, am învăţat iubirea şi în afara familiei. Şi mai e o regulă pe Mureş. Toţi copiii arădeni care se apucă de fotbal vor să joace şi să câştige cu UTA.
Perspectiva se schimbă puţin când vorbim despre fotbalişti născuţi şi crescuţi în alte oraşe. Sigur, când calci iarba în urma lui Petschovschi, Domide sau Coraş, eşti pătruns de spiritul „alb-roşu” şi-l porţi cu tine peste tot în lume, însă ca arădean ai din start o relaţie specială cu UTA. Până în toamna acestui an, Bogdan Apostu a mai evoluat de două ori pentru cea mai titrată echipă din Provincie. În total doi ani de zile şi pe undeva era ciudat să-l auzim că UTA a fost, este şi va fi echipa sa de suflet.
Născut la Hunedoara, atacantul ajuns la 31 de primăveri nu a făcut un tur de campionat prea bun. A înscris doar două goluri, plătind la rândul său tribut unei pregătiri estivale precare. Însă, în afara gazonului, Apostu a făcut mai mult decât toată conducerea executivă din Calea Aurel Vlaicu. Puţină lume ştie că până să dea Marţian cei 75% din salariul pe luna august, utiştii au apelat la Bogdan Apostu pentru mici împrumuturi. Au fost serviţi de fiecare dată, pentru ca ultima lună să scoată în evidenţă un fotbalist cu reale abilităţi de manager, cu sentimente adevărate pentru UTA.
Prin cunoştiinţe, prieteni şi felul cum a ştiut să pună problema, Bogdan Apostu a deschis uşi c
