-AA+A
Poliţiştii au confiscat 210 brazi Poliţiştii bistriţeni au pornit, miercuri, cu noaptea-n cap pe Valea Bârgăului, în căutarea comercianţilor clandestini de brazi. Acţiunea de combatere a tăierii, transportării şi vânzării ilegale a pomilor de Crăciun s-a desfăşurat între orele 4.00 - 12.00, participând poliţişti ai Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Serviciului de Ordine Publică şi al Secţiei 2 Rurală Prundu Bârgăului, jandarmi şi silvicultori din cadrul Ocolului Silvic Tihuţa-Colibiţa.
„Cu această ocazie, au fost identificaţi numiţii M.A., în vârstă de 41 de ani, şi H.N., de 29 de ani, ambii din comuna Tiha Bârgăului, care transportau, respectiv deţineau, în scopul comercializării, fără a deţine documente legale de provenienţă, un număr de 210 pomi de Crăciun”, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Cei doi au fost amendaţi cu 8.000 de lei, iar brazii, în valoare de peste 9.000 de lei, au fost confiscaţi.
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet