Cu toate că a evoluat mai bine decât o făcuse la Constanța, în fața aceluiași adversar, CVM Tomis Constanța nu a reușit să ia nici măcar un punct din disputa cu polonezii de la Jastrzebski Wegiel. Meciul, contând pentru grupa F a Ligii Campionilor, disputat la Jastrzebie Zdroi, s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 3-1. Polonezii au câștigat primul set, cu 25 – 17, dobrogenii revenind în parțialul doi, 27- 25, însă asta a fost tot. Mai experimentați și mai valoroși, leşii au tranșat următoarele două seturi în favorea lor, 25 – 21 și 25 – 22. Eșecul scoate practic echipa pregătită de antrenorii Martin Stoev și Radu Began, din ecuația calificării. Halkbank Ankara și Jasztrzebski merg mai departe, în timp ce tomitani se mulțumesc cu locul 3, înaintea celor de la Hypo Tirol Innsbruck. Cel mai eficient jucător de pe teren a fost proaspăta achiziție a dobrogenilor, Martin Nemec, autor a 27 de puncte. El va putea evolua în întrecerea internă doar după 1 ianuarie 2014. Sâmbătă 7 decembrie, în cadrul etapei a 10-a din divizia A1, este programat jocul CVM Tomis – LPS Piatra Neamț. R Nicu Dolea
Cu toate că a evoluat mai bine decât o făcuse la Constanța, în fața aceluiași adversar, CVM Tomis Constanța nu a reușit să ia nici măcar un punct din disputa cu polonezii de la Jastrzebski Wegiel. Meciul, contând pentru grupa F a Ligii Campionilor, disputat la Jastrzebie Zdroi, s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 3-1. Polonezii au câștigat primul set, cu 25 – 17, dobrogenii revenind în parțialul doi, 27- 25, însă asta a fost tot. Mai experimentați și mai valoroși, leşii au tranșat următoarele două seturi în favorea lor, 25 – 21 și 25 – 22. Eșecul scoate practic echipa pregătită de antrenorii Martin Stoev și Radu Began, din ecuația calificării. Halkbank Ankara și Jasztrzebski merg mai departe, în timp ce tomitani se mulțumesc cu locul 3, înaintea celor de la Hypo Tirol Innsbru