Rusia speră că Ucraina va depăşi criza prin care trece în prezent într-un mod constituţional şi a avertizat împotriva oricărui amestec din afară în situaţia de la Kiev, a declarat, astăzi, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.
"Sperăm că politicienii ucraineni vor găsi o modalitate pentru a aduce lucrurile pe făgaşul lor normal pe cale constituţională. Noi ne pronunţăm pentru o astfel de evoluţie şi facem un apel ca nimeni să nu intervină din afară în situaţia din Ucraina", a afirmat Lavrov, cu ocazia participării la reuniunea ministerială a Consiliului NATO-Rusia de la Bruxelles, transmite agenţia de presă Ria Novosti.
Declaraţiile făcute de NATO în legătură cu situaţia din Ucraina creează o imagine distorsionată a evenimentelor din Ucraina, a afirmat Serghei Lavrov.
Ministrul rus de externe a insistat că "astfel de semnale" ar putea "să genereze în capetele inflamate o viziune incorectă a ceea ce întâmplă" în prezent în Ucraina. "Noi credem că aceasta este o problemă internă a Ucrainei", a subliniat şeful diplomaţiei ruse, în contextul în care numeroşi oficiali ai UE, NATO şi SUA şi-au exprimat dezacordul faţă de dispersarea brutală a manifestaţiilor de la sfârşitul săptămânii trecute în Ucraina.
Manifestaţii ample au loc în Ucraina, unde simpatizanţi ai apropierii ţării lor de UE au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de suspendarea semnării Acordului de asociere la UE.
F.A. Rusia speră că Ucraina va depăşi criza prin care trece în prezent într-un mod constituţional şi a avertizat împotriva oricărui amestec din afară în situaţia de la Kiev, a declarat, astăzi, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.
"Sperăm că politicienii ucraineni vor găsi o modalitate pentru a aduce lucrurile pe făgaşul lor normal pe cale constituţională. Noi ne pronunţăm pentru o astfel de evoluţie şi facem un apel ca nimeni să nu intervină din af