Inteligenţa emoţională presupune o bună cunoaştere de sine, înţelegerea propriilor emoţii şi gestionarea lor corectă, dar şi capacitatea de a-i înţelege pe ceilalţi. Dezvoltarea acestui tip de inteligenţă este important în crearea şi întreţinerea relaţiilor cu cei din jur, relaţii care stau la baza propriei integrări şi adaptări în societate.

În articolul trecut vorbeam despre inteligenţa cognitivă, despre importanţă care i se alocă în şcoală, despre evaluarea acesteia prin notele şcolare şi despre adaptarea ulterioară şi obţinerea succesului în viaţă. Nu pune nimeni la îndoială importanţa inteligenţei cognitive, dar sunt tot mai mulţi cei care înţeleg că realizarea în viaţă presupune mai mult decât cunoaştere. Astfel inteligenţa emoţională a devenit un subiect de mare interes.

Capacitatea de a reuşi în viaţă poate fi evaluată la un moment dat prin măsurarea celor doi coeficienţi complementare: coeficientul de inteligenţă (IQ) şi coeficientul de inteligenţă emoţională (EQ). Primul este un potenţial genetic care poate fi îmbunătăţit doar până la o anumită vârstă şi arată de obicei capacitatea spre un anumit domeniu de activitate, spre o anumită carieră, cel de-al doilea poate fi învăţat, dezvoltat la orice vârstă.

Sunt studii care arată că inteligenţă emoţională este de două ori mai importantă decât IQ-ul. Să exemplificăm doar cu o persoană care are aptitudini tehnice şi cunoştinţe teoretice, dar nu ştie să identifice şi să influenţeze favorabil factorii care împiedică folosirea lor.

Pentru a sesiza câteva dintre componentele inteligenţei emoţionale să încercăm să reflectăm la câteva situaţii:

- cunoaştem profesionişti foarte capabili în diferite domenii de activitate care nu reuşesc să avanseze pentru că nu-şi pot controla furia?

- cunoaştem oameni capabili care nu se pot afirma datorită unei timidităţi excesive?