Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exclus din politica italiană, Berlusconi vrea în Parlamentul European. Il Cavaliere poate candida pe listele din România

Publicat in Adevarul, miercuri 4 decembrie 2013 ·

Silvio Berlusconi, condamnat în Italia pentru fraudă fiscală în dosarul Mediaset, intenţionează să candideze la alegerile europarlamentare din mai 2014 din partea unui alt stat membru UE, inclusiv România, relatează presa italiană.

„Nu exclud ipoteza unei candidaturi în străinătate. Este o ipoteză vehiculată de câteva săptămâni, pentru că există persoane care au analizat ce posibilităţi mai are Berlusconi. Există cineva din anturajul său care insistă pe această ipoteză, dar eu nu cred că până la urmă va candida. Berlusconi a spus clar că vrea să rămână în Italia şi să ispăşească pedeapsa în Italia", a declarat, potrivit Corriere della Sera, senatorul Roberto Formigoni, un fost aliat al lui Berlusconi care la scindarea partidului Poporul Libertăţii a rămas în tabăra rivală, numită Noul Grup Centru-Dreapta.

Alte publicaţii italiene afirmă că Berlusconi ar putea candida în scrutinul parlamentar în alte state membre UE. Potrivit site-ului AffariItalieni.it, cel mai probabil ar fi în Ungaria, dat fiind că Berlusconi este prieten apropiat cu premierul Viktor Orban.

O altă variantă ar fi Bulgaria, unde cetăţenia poate fi obţinută prin achiziţionarea unei proprietăţi cu o valoare de peste 500.000 de euro. Un alt politician italian, Giulietto Chiesa, a candidat la europarlamentarele din 2009 din Letonia.

Însă site-ul AffariItaliani.it nu exclude o candidatură a lui Berlusconi din România, dacă Il Cavaliere se va hotărî pentru europarlamentare. Ideea unei candidaturi în străinătate este acreditată şi de jurnaliştii de la site-ul de ştiri BlitzQuotidiano.it, care evocă mai multe state UE, inclusiv România.

Silvio Berlusconi a fost exclus săptămâna trecută din Senatul italian, în contextul în care are de ispăşit un an de închisoare în dosarul Mediaset. În plus, Berlusconi ar urma să aibă interdicţie a de mai candida pentru funcţii publice în Italia.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 8 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 52 minute
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 34 minute
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 3 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 13 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 3 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 6 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
mie.

2°/4°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

2°/7°