Ucrainienii isi au originea in marele grup etnic cunoscut sub numele de slavii de est, care includeau pe ruşi, ucrainenii şi bieloruşi. Slavii estici erau aşezaţi de-a lungul râului Nipru unde este azi Ucraina. Ei s-au răspândit mai apoi spre nord, de-a lungul fluviului Volga, la răsărit de ceea ce este azi oraşul Moscova, ca şi spre vest, spre bazinele nordice ale râurilor Nistru şi Bug, unde sunt astăzi sudul Ucrainei şi Basarabiei. Aşezarea lor de-a lungul marilor fluvii est-europene le-a permis să controleze comerţul dintre zonele scandinave-baltice şi succesorii Imperiului Roman (în special Imperiul Bizantin şi coloniile greceşti de la Marea Neagră). Cu nasterea nationalismului in secolul al XIX-lea, slavii de est au fost clasificati de lingvistii si etnologii perioadei sub următoarele  denumiri: Marii ruşi (Velikorossiya – ruşii), Micii ruşi (Малороссия, Maloruşi – ucrainenii) şi Bieloruşi ( byelaruskaya mova), cunoscuti si ca rutenii albi. Studiile etnografice din secolul al XIX-lea noteaza diferente lingvistice şi culturale dintre actualele grupuri etnice ale slavilor din est, fara insa a desena o granita clara între teritoriile ocupate de aceste grupuri.Identitatea ucraineana moderna apare dupa dispariţia Hatmanatului cazacilor zaporojeni în 1764, dupa ce caracterul multietnic şi multicultural a fost impus de Imperiul ţarist, ca reactie nationalista impotriva acestei acaparari imperiale. Apogeul influenţei ucrainene în interiorul imperiului ţarist a fost atinsă în perioada domniei împărătesei Elisabeta I-a (1741-1762 ), atunci când Alexei Razumovski (cunoscut si sub porecla de “imparatul noptii”), fiul unui cazac ucrainean,  s-a casatorit cu împarateasa. In respectiva perioada, o mare parte din guberniile imperiului erau administrate de kieveni. Fostul teritoriu al hatmanatului cazacilor zaporojeni a fost inclus in provincia imperiala numita Noua Rusia (Novo