Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scheletele a doi copii, găsite în timpul lucrărilor de reabilitare a centrului istoric

Publicat in Ziua de Vest, miercuri 4 decembrie 2013 ·

Scheletele a doi copii au fost descoperite pe şantierul arheologic deschis în Piaţa Sfântul Gheorghe din Timişoara, unde se fac lucrări de reabilitare a centrului istoric, iar arheologii spun că rămăşiţele provin dintr-un cimitir turcesc care exista acolo în secolul al XVI-lea.

Arheologul Florin Draşovean de la Muzeul Banatului, care coordonează lucrările pe şantierul arheologic din Piaţa Sfântul Gheorghe din Timişoara, a declarat, miercuri, că în cadrul cercetărilor au fost descoperite scheletele a doi copii, într-un cimitir turcesc care datează din secolul al XVI-lea. "Au fost descoperite schelete de copii bine conservate, într-un vechi cimitir turcesc, care datează din secolul al XVI-lea. Alături, am găsit şi fragmente ale unor monumente funerare, semn că au aparţinut unor familii mai înstărite", a declarat Draşovean. Cele două schelete se află chiar lângă zidurile unei foste biserici descoperite la sfârşitul săptămânii trecute. Florin Draşovean a menţionat că se aştepta să găsească oseminte umane în acest loc, deoarece în anul 2006, în cadrul unor lucrări de reabilitare a liniilor de tramvai între Piaţa Libertăţii şi Piaţa Sfântul Gheorghe, a fost descoperit cimitirul turcesc, atunci fiind găsite aproximativ 50 de schelete umane. Şantierul arheologic a fost deschis în Piaţa Sfântul Gheorghe, unde se realizează lucrări pentru reabilitarea centrului istoric. Lucrările au început la sfârşitul lunii octombrie şi sunt realizate de firma Romprest, care va face lucrări de arhitectură, rutiere, de alimentare cu apă şi canalizare, reţele de alimentare cu energie electrică, instalaţii electrice pentru iluminatul public şi telecomunicaţii. La finalul lucrărilor, programat pentru iulie 2015, zece străzi vor deveni pietonale. În plus, vor fi schimbate aproape în întregime pieţele Sfântul Gheorghe, Libertăţii şi Ţarcului, excepţie făcând Piaţa Unirii, unde se v

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 4 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 32 minute
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 5 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 3 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Aeroportul din Budapesta îşi suspendă activitatea din cauza pagubelor provocate de o puternică furtună

News.ro acum o ora
Aeroportul din Budapesta şi-a suspendat temporar operaţiunile din cauza pagubelor provocate luni de o puternică furtună, pistele fiind acoperite cu resturi, în timp ce apa de ploaie a pătruns în clădirea terminalului, a anunţat operatorul aeroportua

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum 55 minute
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Cartel ALFA îi cere lui Nicușor Dan să solicite transferarea unei părţi din taxele sociale de la angajat la angajator

Adevarul acum 24 minute
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” cere, într-o scrisoare deschisă adresată Administrației Prezidenţiale și președintelui Nicușor Dan, să solicite Guvernului și Parlamentului „demararea procesului de transferare a unei părţi din taxele s

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 4 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Vremea

București
acum

37°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

34°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°