Noile tehnologii aplicate în sistemul bancar, care vin în sprijinul băncilor şi clienţilor acestora, vor fi analizate joi, 12 decembrie, la conferinţa "Mediafax Talks about Mobile Banking", care va avea loc la hotelul InterContinental, sala Rondă, începând cu ora 09.30.
Conferinţa este organizată de Agenţia de presă Mediafax, urmând să participe reprezentanţi ai autorităţilor, băncilor, furnizorilor de servicii de telecomunicaţii, producători de telefoane inteligente, dar şi furnizori de soluţii de efectuare a plăţilor.
Întrucât consumatorii utilizează din ce în ce mai mult mediul digital, optimizarea canalelor de interacţiune, folosirea canalelor de distribuţie alternative, dar şi analizarea rolului agenţiilor bancare au devenit o prioritate pentru bănci. Clienţii îşi doresc o experienţă bancară personalizată, iar băncile trebuie să fie pregătite pentru trecerea la mediul digital şi să îşi alinieze strategia de business astfel încît să poată satisface pe deplin nevoile acestora.
Reţelele mobile acoperă deja 90% din populaţia lumii. Din ce în ce mai multe bănci oferă servicii de mobile banking, acesta devenind un canal digital esenţial în uşurarea vieţii cotidiene, prin scutirea timpului pierdut la ghişee şi evitarea procedurilor anevoioase. Conform studiilor recente, mobile banking-ul va deveni mult mai important ca utilizare de către clienţi decât internetul, call center-urile, agenţiile sau bancomatele.
Din aceste motive, Mediafax şi-a propus ca alături de autorităţile competente, precum Ministerul Comunicaţiilor, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, reprezentanţi ai băncilor, reprezentanţi ai furnizorilor de telecomunicatii, ai producătorilor de telefoane inteligente, dar şi furnizori de soluţii de efectuare a plăţilor să supună discuţiilor aspectele legate de trecerea la mediul digital, să