Stresul este o stare intensă şi neplăcută care, pe termen lung, are efecte negative asupra sănătăţii, performanţelor şi productivităţii. Stresul este o reacţie individuală şi rezultatul interacţiunii dintre exigenţele mediului pe de o parte şi resursele, capacităţile şi posibilităţile individului pe de altă parte. Atât adulţii, cât şi copiii se pot confrunta cu situaţii periculoase pentru sănătate, din pricina stresului, printre care oboseala, insomnie, dureri de cap, agresivitate, lipsa poftei de mâncare, agitaţie şi nelinişte. Pentru calmarea acestor simptome există în farmaciile naturiste extractele de passiflora, muşeţel, melatonină, valeriană sau suplimente alimentare care conţin toate aceste ingrediente care ajută la relaxarea organismului şi calmarea acestuia, asigurând un somn natural şi odihnitor.
Mulţi părinţi sunt convinşi că propriul copil nu are motive să fie îngrijorat sau nefericit, atât timp cât primeşte tot ce are nevoie. Însă, dacă privim copilăria în perioada actuală, înţelegem mai bine că şi copiii pot avea griji, temeri şi “supărări”, fiind supuşi la o mulţime de presiuni şi solicitări. Printre factorii care pot cauza stresul la copii se numără problemele şcolare (note mici, certuri între colegi, program încărcat), probleme familiale (certuri între părinţi, divorţ, rivalitate între fraţi). Simptomele copiilor stresaţi ar fi: agitaţie, nelinişte, ticuri nervoase, teamă/agresivitate, insomnii, somn agitat, coşmaruri, lipsa poftei de mâncare, dureri de burtă/stomac (crampe), dureri de cap, transpiraţie excesivă, incontinenţă urinară/nevoia frecventă de a urina. În afară de apariţia cearcănelor şi a oboselii, insomnia, atât în cazul adulţilor, cât şi în ceea ce-i priveşte pe copii, scade imunitatea, atenţia sau pot apărea dereglări ale funcţiilor endocrine.
Beneficiile somnului de frumuseţe
• Producţia de colagen este accelerată î