Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua conducere a Companiei de Apă Arieș are coștiința lucrului bine făcut!

Publicat in Monitorul de Cluj, joi 5 decembrie 2013 ·

Muncă multă, obiective ambițioase, determinare și proiecte de viitor în folosul comunității, toate poartă marca Companiei de Apă Arieș (CAA). Miercuri, 4 decembrie 2013, la sediul companiei au fost prezentate informații relevante asupra activității CAA în semestrul al II lea din acest an, stadiul finalizării proiectului european în valoare de 79,9 milioane de euro și detalii despre pasul II al proiectului privind extinderea și reabilitarea rețelelor de apă-canal în zona Turda, Câmpia Turzii și comunele arondate. Directorul general al Companiei de Apă Arieș, Cristian Octavian Matei a făcut o trecere în revistă a activității sale de când se află în fruntea societății, timp relativ scurt de altfel, dar rodnic în ceea ce privește realizările profesionale. La discuții au mai fost prezenți Bogdan Bobic - șeful unității de implemntare și Corneliu Asafti șef stație de epurare Câmpia Turzii. Matei Cristian a vorbit pentru început despre greutățile întâmpinate de la preluarea companiei de apă, măsurile organizatorice luate, reunirea Asociației de Dezvoltare Intecomunitară Apă Văii Arieșului scindată de lupte politice și demersurile făcute la ministerul de resort pentru a deveni eligibili și a accede în etapa a doua a proiectului, implicit pentru atragerea celor 83 de milioane de euro necesari implementării acestuia. "Primul lucru pe care l-am făcut a fost să repunem în dreptrui Asociația Apa Văii Arieșului, pentru că era o măsură necesară, existența acestei societăți. Dacă acest lucru nu era posibil, nu puteam să accedem în pasul II, am reglementat tarifele la apă și am pus la punct ultimele etape ale pasului I. Am purtat discuții cu toți primarii, i-am conșientizat că fără această asociație nu putem merge înainte, deoarece suntem concesionarul asociației respective și fără aprobarea lor în unanimitate nu se pot lua măsuri majore în ceea ce privește poriectele europene", expli

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE face curăţenie în rândul supuşilor lui Putin: Un diplomat rus a fost declarat persona non grata pe teritoriul României

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, pentru activităţi care contravin prevederilor Convenţiei

Mesajul lui Edi Iordănescu pentru suporteri, după anunţarea lotului preliminar pentru Euro 2024: “Vom da totul pentru voi! Până la final. Indiferent ce se întâmplă!”

News.ro acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat, într-un mesaj transmis după ce a anunţat lotul preliminar pentru Euro 2024, că poate garanta oricând că tricolorii dau tot ce au mai bun pe teren, în fiecare secundă din fiecare meci, şi nu cedează indifere

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

FOTO/ Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 1 milion pe anul 2024

NapocaNews acum 13 minute
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Județean Cluj și compania aeriană HiSky au sărbătorit astăzi, pentru a 13-a oară în istoria aeroportului, pasagerul cu numărul 1.000.000 înregistrat în anul 2024. Aniversarea atingerii pragului de

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 47 minute
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Israelul susține că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza. Unul dintre ei avea cetățenie franceză și mexicană. Mesajul lui Macron FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Israelul susține, vineri, 24 mai, că a recuperat corpurile a trei ostatici care au fost duse în Gaza după ce au fost omorâți în timpul atacului Hamas din 7 octombrie 2023, transmite Reuters şi AFP. Armata israeliană (IDF) a precizat că trupurile lui

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 2 ore
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

UPDATE - Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă avocatul Doru Trăilă şi un om de afaceri, plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă / În dosar, vizate şi firme pentru spălare de bani- FOTO

News.ro acum o ora
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a denunţului depus de omul de afacer

Aproximativ 40 de kilograme de metamfetamină, descoperite de poliţisti şi procurori la intrarea în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Calafat / Un şofer bulgar a fost arestat pentru 30 de zile

News.ro acum 2 ore
Un cetăţean bulgar a fost arestat pentru 30 de zile, după ce a fost prins la volanul unui camion care transporta 40 de kilograme de metamfetamină. Bărbatul a fost oprit pentru control în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat. ”În data de 23.05.202

Kabosu, câinele din celebra memă „Doge” și simbolul criptomonedei Dogecoin a murit. Anunțul a fost făcut de stăpâna patrupedului

Cancan acum 16 minute
Kabosu, un câine din rasa Shiba Inu, cunoscut pentru fotografia sa virală care a devenit simbolul criptomonedei Dogecoin, a murit vineri în Japonia, conform anunțului făcut de proprietara sa. Sato locuiește în prefectura Chiba, situată în periferia

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

25°
vin.

15°/25°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°