Oil Terminal a pierdut meciul la Curtea de Apel
Unul din cele mai cunoscut şi, în acelaşi timp, contestat partener de afaceri a companiei Oil Terminal a sucombat iremediabil în faliment. Curtea de Apel Constanţa a respins apelul formulat de Oil Terminal în dosarul 2380/118/2013/a2 privind falimentul SC Oil Prod şi astfel aceasta din urmă continuă să păşească pe calea falimentului. Oil Prod SRL a fost implicată în mai multe scandaluri privind afaceri dubioase cu produse petroliere. SRL- ul avea încheiate mai multe contracte cu Oil Terminal, contracte care, la un moment dat, au fost considerate ilegale şi reziliate, după care au fost repuse în legalitate în urma unor decizii ale instanţei. După ce, ani buni, a obţinut bani frumoşi din parteneriatul cu Oil Terminal, care şi-a închiriat depozitele în favoarea SRL- ului, aceasta din urmă a intrat, în prima jumătate a acestui an, în faliment. Interesant este că tocmai compania care a suferit mult după afacerile necurate cu petrol, respectiv Oil Terminal, a solicitat instanţei blocarea falimentului.
Reamintim că Oil Prod, alături de un alt SRL cu greutate în domeniul afacerilor dubioase cu petrol, Eco Petroleum, au făcut obiectul mai multor dosare instrumentate de poliţişti. Documente fictive, afaceri cu firme – fantomă, sancţiuni din partea fiscului. Toate acestea nu au împiedicat fostele conduceri ale Oil Terminal să menţină contractele în vigoare până în momentul în care ambele SRL- uri au intrat în faliment. Oil Prod SRL s-a cerut singură la faliment, în martie anul curent, şi a lăsat în urmă datorii la bugetul de stat de peste 8,7 milioane lei. Oil Terminal are peste 1.100 de salariaţi, iar Ministerul Economiei deţine 59,62% din capitalul companiei. Fondul Proprietatea are o participaţie de 10% din titluri, iar diferenţa de 30,37% aparţine altor acţionari. Oil Terminal este unul dintre cele mai mari term