Grupul FlorideLux.ro a deschis prima franciză offline din România, în Braşov, în urma unei investiţii ce va ajunge la 45.000 de euro până la sfârşitul acestui an şi are în plan 50 de francize deschise până la finalul lui 2015, informează un comunicat remis joi.
Până acum au fost investiţi 30.000 de euro, atât în amenajări, cât şi în produse, iar reprezentanţii florăriei estimează că investiţia se va amortiza în cel de-al doilea an de activitate.
FlorideLux aduce un nou concept pe piaţa florăriilor din Braşov, acela de flowers and gifts shop, un loc unde pot fi găsite, pe lângă florile clasice, aranjamente florale şi o gamă variată de cadouri pentru diverse ocazii, cuvântul cheie pentru a defini aceste produse fiind calitatea.
"Am ales Braşovul pentru deschiderea primei francize offline deoarece este un oraş dezvoltat, are o rată mică a şomajului şi un venit mare pe cap de locuitor, iar dezvoltarea turismului şi clienţii pe care îi avem deja în zonă ne dau încredere că este o zonă cu un potenţial foarte mare", a declarat Marius Dosinescu, CEO şi fondator al florăriilor FlorideLux.
Mai mult, cererile de francizare din judeţul Braşov au fost mai mari decât în cazul altor judeţe, ceea ce a dovedit un apetit ridicat al braşovenilor pentru investiţiile în industrii creative şi, automat, un potenţial mare de dezvoltare al pieţei. Nu în ultimul rând, FlorideLux a ales să deschidă prima franciză offline în acest oraş datorită echipei care deţine florăria, formată din două tinere antreprenoare locale.
Un parteneriat ce are la bază o viziune antreprenorială şi o mare pasiune pentru flori
Cele două partenere care deţin prima florărie offline francizată de FlorideLux se numesc Adriana Zeck şi Andreea Plăiaşu şi sunt prietene de peste opt ani, însă abia de curând au decis să se lanseze împreună în afaceri. Ambele şi-au dorit dintotde