Şi în acest an se dovedeşte că Renault a avut mână bună când a cumpărat Dacia şi a pus în aplicare conceptul de autoturisme low-cost. Practic, din nou, Dacia se dovedeşte a fi colacul de salvare al celor de la Renault. Concret, înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Germania au crescut cu numai 0,1% în primele 11 luni ale anului, la 41.886 unităţi, în timp ce piaţa germană a înregistrat un declin de 4,9%, la 2,74 milioane de maşini.
Cota de piaţă a Dacia s-a situat la 1,5% în primele 11 luni, potrivit datelor prezentate, marţi, de oficiul german pentru înmatriculări auto.
Înmatriculările sub marca Renault, deţinută de grupul francez cu acelaşi nume, au scăzut cu 8,2%, la 90.403 autoturisme. Grupul este prezent în Germania atât cu marca Renault, cât şi cu Dacia.
Dintre cele 33 de mărci analizate, doar 10 au înregistrat creşteri în primele 11 luni. Vânzările Volkswagen, liderul pieţei cu o cotă de aproape 22%, au scăzut cu 6,6%, la 593.092 unităţi.
În octombrie, înmatriculările Dacia au scăzut cu 7,8%, la 3.455 de autoturisme, reprezentând o cotă de piaţă de 1,4%. Vânzările totale din Germania au înregistrat un declin de 2%, la 254.652 de maşini.
Vânzările mărcii Renault au scăzut cu 7,1%, la 9.053 de unităţi, iar cele ale Volkswagen au crescut cu 1,8%, la 60.638 de maşini. Dintre cele 33 de mărci pentru care au fost prezentate date, 13 au consemnat o evoluţie pozitivă a înmatriculărilor, iar restul declin.
79.865 de maşini în 11 luni
Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Franţa au înregistrat în luna noiembrie cea mai mare creştere în rândul mărcilor cu vânzări de volum, iar în primele 11 luni au consemnat a doua rată de creştere, după Fiat, în timp ce piaţa franceză a scăzut în ambele intervale analizate.
Astfel, înmatriculările Dacia au urcat cu 18%, la 7.315 unităţi, în luna noiembrie, în timp ce p