Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proteste în stradă ale elevilor din cauza frigului din şcoli, la Târgovişte

Publicat in Gandul, joi 5 decembrie 2013 ·

Aproximativ 100 de elevi de la Liceul "Petru Cercel" din Târgovişte au protestat, joi, în faţa Primăriei Târgovişte, pentru a atrage atenţia autorităţilor că şcoala nu este racordată la nicio sursă de agent termic, în aceeaşi situaţie fiind alte 17 unităţi de învăţământ din oraş.

Elevii de la Liceul "Petru Cercel" au scandat "Vrem căldură", ei cerând autorităţilor să monteze de urgenţă o centrală în acest liceu, în condiţiile în care ei tremură de frig la ore.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, Ciprian Vătăşelu, protestul elevilor s-a desfăşurat fără incidente, jandarmii fiind prezenţi la locul manifestaţiei.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa, Mihaela Anton, a declarat corespondentului MEDIAFAX că protestul la care au participat elevii nu a fost organizat de unitatea de învăţământ.

"Nu este un protest organizat de şcoală. Copiilor care nu sunt la şcoală li se vor pune absenţe. În funcţie de motivele pe care ei le invocă, absenţele vor fi motivate sau nu", a afirmat Mihaela Anton.

Ea a precizat că în prezent 18 şcoli din oraş sunt neîncălzite, neavând nicio sursă de agent termic, după ce societatea Termica, aparţinând Consiliului Local, a intrat în insolvenţă.

Miercuri, aproximativ 200 de elevi de la Liceul "Ion Heliade Rădulescu" din Târgovişte au protestat în faţa primăriei, tot din cauza frigului din clase.

Primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Borga, declara, în urma protestului, că "elevii au fost manipulaţi" şi că, în timp ce aceştia protestau, echipele Distrigaz montau în şcoală contorul de gaze, în condiţiile în care centrala termică era deja montată.

Boriga spunea că în oraş mai sunt 16 unităţi de învăţământ care nu sunt racordate la o sursă de agent termic şi că în toate şcolile şi instituţiile publice din Târgovişte care

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum o ora
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 2 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 2 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 4 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

Rubio spune că zilele următoare vor arăta dacă Putin este serios în privinţa păcii în Ucraina

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că următoarele zile vor stabili cât de serios este preşedintele rus Vladimir Putin cu privire la pacea din Ucraina, în timp ce oficialii americani se deplasează în Arabia Saudită pentru întâlniri cu

Vremea

București
acum

-4°
dum.

-4°/-0°
lun.

-3°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
Iasi
acum

-5°
dum.

-5°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-2°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°