Astăzi, pe stadionul „Silviu Ploieşteanu” din Braşov se dispută primul meci al ultimei runde, unul în care „stegarii” se vor confrunta, într-o dispută aproape decisivă pentru gazde în lupta pentru „supravieţuire”, cu mai vechii parteneri din Mediaş. În palmaresul direct al celor două competitoare, medieşenii nu au obţinut nici un succes, iar „stegarii” sunt decişi să-şi treacă în cont victoria, rezultat obligatoriu. La Chiajna, formaţia pregătită de Ionuţ Chirilă doreşte să continue parcursul bun din acest campionat şi în fata timişorenilor. Mâine, Corona se deplasează la Ploieşti, unde are o misiune ingrată în faţa Petrolului. În „Groapă” dinamoviştii vin şi ei după meciul de cupă victorios cu Pandurii şi doresc să răpună echipa bucovineană, care se prezintă cu noul antrenor, Leo Grozav care-l va înlocui pe Cristi Popovici. Duminică, au loc alte trei partide inportante pentru echipele din subsolul clasamentului, „U” Cluj ce vrea să răpună Pandurii, Viitorul are joc greu la Piatra Neamţ şi Otelul joacă din nou cu Steaua după meciul de joi din Cupă. Runda se încheie luni cu ultimele două partide în care „ceferiştii” nu concep decât victoria cu Săgeata, iar Astra în confruntarea cu echipa vasluiană, ce a pierdut dramatic în prelungirile meciului din Cupă de la Ploieşti.
Trupa lui Chirilă e favorită
Concordia Chiajna (10) - ACS Poli Timişoara (11) (20:30-Digi Sport 1)
Meci în premieră pe prima scenă, formaţia timişană fiind la debut în ligă.Sunt vecine de clasament, cu un avantaj de 2 puncte mai mult pentru gazde care au şi două jocuri mai puţin.
Timişorenii în ultimile partide au avut un recul pe când elevii lui Ionuţ Chirilă vor să învingă şi a treia nou proimovată cum a procedar în ulltimele două partide când a dispus de Botoşani şi de cei din Năvodari.
Astăzi, pe stadionul „Silviu Ploieşteanu” din