Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANMH: COD GALBEN de NINSORI şi VISCOL. VEZI UNDE!

Publicat in Actualitatea prahoveană, joi 5 decembrie 2013 ·

19 judeţe se află sub cod galben de ninsori şi viscol! Meteorologii au emis această avertizare valabilă de vineri dimineaţa până sâmbătă dupa-amiaza, în nordul, estul, centrul şi vestul ţării.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, de vineri, ora 06.00, până sâmbătă, la ora 14.00, în zona de munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, în prima parte a zilei în Munţii Apuseni şi în Carpaţii Orientali, apoi şi în celelalte masive, transmite Mediafax.

Vântul va avea intensificări cu rafale de peste 70 de kilometri pe oră, iar pe crestele înalte de peste 100 de kilometri pe oră, viscolind zăpada.

Avertizarea cod galben de ninsori şi viscol a fost emisă pentru judeţele: Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Cluj, Bihor şi Sălaj.

ANM a precizat că intensificări ale vântului vor fi şi în zonele mai joase de relief, din regiunile intracarpatice, dar la cote mai reduse (55 - 60 de kilometri pe oră), iar ninsorile, slabe cantitativ, se vor semnala pe arii restrânse. Tags: anmh cod galben ninsori viscol 19 judete romania avertizare meteo

19 judeţe se află sub cod galben de ninsori şi viscol! Meteorologii au emis această avertizare valabilă de vineri dimineaţa până sâmbătă dupa-amiaza, în nordul, estul, centrul şi vestul ţării.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, de vineri, ora 06.00, până sâmbătă, la ora 14.00, în zona de munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, în prima parte a zilei în Munţii Apuseni şi în Carpaţii Orientali, apoi şi în celelalte masive, transmite Mediafax.

Vântul va avea intensificări cu rafale de peste 70 de kilometri pe oră, iar pe crestele înalte de peste 100 de kilometri pe oră, viscolind zăpada.

Avertizarea cod galben de ninsori şi viscol a fost emisă pentr

Articolul in Actualitatea prahoveană >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câți bani a încasat CFR Cluj, după victoria din finala Cupei României Betano cu Hermannstadt

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
a învins-o pe FC în finala Cupei României Betano, , și s-a ales cu un câștig de 240.000 de euro în urma succesului din ultimul act.

Pe cine trimite Putin la Istanbul. Kremlinul a anunţat componenţa delegaţiei ruse la negocierile cu Ucraina

HotNews acum 6 ore
Vladimir Putin a semnat un ordin „cu privire la componenţa delegaţiei Federaţiei Ruse pentru discuţiile cu Ucraina”, a anunţat miercuri seară Kremlinul. În condiţiile în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îl provocase pe Putin să se întâ

Călin Georgescu: „Prefer să mă duc la WASHINGTON de pe o poziție oficială, oricare ar fi aceea”

Gandul acum 5 ore
Într-o ediție transmisă live de Gândul, a fost invitat Călin Georgescu, care a discutat despre strategia pe care o va aborda în ceea ce privește politica externă și relațiile cu Statele Unite, în eventualitatea unei guvernări suveraniste. Urmăriți a

Cu ce îl contrazice Călin Georgescu pe George Simion: „Este imposibil așa ceva”

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu a afirmat, miercuri seară, că îl va ajuta pe „protejatul” său „mai tânăr în tot ceea ce face”, într-o evidentă referire la liderul AUR, George Simion, calificat în finala prezidențială. Doar că în ceea ce privește intenția declarată

Două bărci și o barjă, implicate într-un accident naval pe Dunăre, la Rast, în judeţul Dolj. Doi oameni sunt dați dispăruți

Libertatea acum 10 ore
Doi oameni sunt dați dispăruți după un accident naval care a avut loc miercuri, pe Dunăre, în localitatea Rast, judeţul Dolj, în care au fost implicate două bărci și o barjă. O persoană a fost scoasă la mal de martori.

Nicușor Dan: „Sunt pentru management privat în companiile statului”

Gandul acum 5 ore
Nicușor Dan a declarat, în cadrul unei dezbateri organizate la RTV, că este în favoarea unui „management privat în companiile statului”, cu anumite excepții. De asemenea, candidatul independent la președinție a precizat că vrea să transforme România

LIVE Dezbatere electorală la România TV. Nicușor Dan a ajuns, George Simion se află la Roma

HotNews acum 10 ore
Miercuri seară, de la ora 20:00, România TV organizează o dezbatere electorală la care sunt așteptați atât Nicușor Dan, cât și George Simion. Conform postului de televiziune, ambii candidați au confirmat participarea, dar mai devreme în cursul zilei

Manelistul Jador, pozitiv la opiacee, după ce a fost oprit în trafic de poliţiştii din Capitală

HotNews acum 7 ore
Cântăreţul de manele Jador a fost oprit, miercuri seară, de poliţiştii din Bucureşti pe o stradă din Sectorul 5, iar testarea a arătat rezultate pozitive la opiacee. El a fost condus la INML în vederea prelevării de mostre biologice. „În jurul orei

Nicuşor Dan, despre absenţa lui George Simion de la dezbateri la care a confirmat că va lua parte: E o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul. Dacă anunţi că mergi la o dezbatere te duci

News.ro acum 9 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, miercuri seară, că ”e o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul”, referindu-se la absenţa lui George Simion de la dezbaterile electorale la care a confirmat că va lua parte. În

Controale ANPC în sex-shopuri. Inspectorii au dat amenzi pentru lipsa instrucțiunilor de utilizare

HotNews acum 10 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat mai multe sex-shop-uri din Bucureşti şi au găsit mai multe nereguli, printre care lipsa instrucţiunilor de utilizare, produse fără elemente de identificare şi caract

Vremea

București
acum

joi

9°/24°
vin.

11°/22°
sâm.

9°/13°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

10°
joi

9°/22°
vin.

6°/10°
sâm.

7°/12°
dum.

7°/19°
Constanta
acum

joi

8°/18°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

7°/16°
dum.

6°/17°
Timisoara
acum

joi

6°/23°
vin.

4°/15°
sâm.

7°/17°
dum.

6°/20°