Imaginile care îi însoţesc zi de zi sunt realitatea decupată dintr-un film fără sfârşit. Sunt viaţa şi moartea, atât de strâns conectate încât ai putea spune că, într-un fel, ei se joacă de-a Dumnezeu. Viaţa medicului Dan Luscalov şi a colegilor săi se derulează printre oameni şi deopotrivă jumătăţi de oameni. O parte corp şi o parte suflet se regăsesc în pulsaţia aparatelor de ventilaţie. Intră la socoteală şi trupurile inerte ale celor mai puţin norocoşi. Unii dăruiesc, ceilalţi aşteaptă. Sunt liste pe care oamenii devin numere întâmplătoare, iar ruleta destinului alege. Să fie mai mult decât atât? O incursiune în lumea plină de controverse a donării de organe, alături de dr. Dan Luscalov, directorul executiv al Agenţiei Naţionale pentru Transplant, încearcă să elucideze câteva din tainele acestui domeniu. – Cum a evoluat în timp mentalitatea românilor în ceea ce priveşte deschiderea şi disponibilitatea de a deveni potenţiali donatori şi care ar fi factorii care o influenţează? – Nu a existat o modificare vizibilă în mentalitatea românilor, întotdeauna rata de acceptare a donării de la un donator în moarte cerebrală în cadrul familiilor intervievate a fost undeva în jurul valorii de 70%, adică exact la nivelul ratei europene. Problema majoră s-a reflectat în numărul de donatori în moarte cerebrală şi asta pentru că nu am reuşit să identificăm toţi potenţialii donatori. Practic, nu a fost nicio îmbunătăţire, nicio reducere a acceptabilităţii familiilor, iar din acest punct de vedere populaţia din România se regăseşte în media europeană. Cinci la un milion – Cum apreciaţi impactul campaniilor de mediatizare şi încurajare a donării de organe, promovate tot mai intens de reţelele de socializare tip Facebook? – Mi-e greu să răspund, dintr-un motiv foarte simplu: acela că eu nu urmăresc Facebook-ul. În consecinţă, nu ştiu ce fel de campanii sunt, pro sau cont