Aproximativ 500 de botoşăneni, printre care şi oficiali ai administraţiei locale, au participat ieri în sala Cinematografului Unirea, la spectacolul organizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi. Evenimentul, prezentat de Liviu Andronic, directorul Şcolii Populare de Arte, a adus pe scenă copii cu dizabilităţi, care au cântat la diferite instrumente, acompaniind orchestra Şcolii Populare de Artă, recitând poezii, dansând sau jucând în piese de teatru. „Spectacolul oferit de copii însoţiţi de părinţii lor ne-a determinat să ne bucurăm şi ne-au făcut să ne bucurăm de sărbătorile de iarnă, aşa cum au putut ei, cum i-a lăsat Dumnezeu”, a susţinut viceprimarul Cătălina Lupaşcu. Dan Şlincu, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), a specificat că prin acest spectacol, au încercat să aducă un zâmbet pe faţa beneficiarilor. Spectacolul a fost organizat de DGASPC, în parteneriat cu Asociaţia Nevăzătorilor şi Şcoala Populară de Arte. Aproximativ 500 de botoşăneni, printre care şi oficiali ai administraţiei locale, au participat ieri în sala Cinematografului Unirea, la spectacolul organizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi. Evenimentul, prezentat de Liviu Andronic, directorul Şcolii Populare de Arte, a adus pe scenă copii cu dizabilităţi, care au cântat la diferite instrumente, acompaniind orchestra Şcolii Populare de Artă, recitând poezii, dansând sau jucând în piese de teatru. „Spectacolul oferit de copii însoţiţi de părinţii lor ne-a determinat să ne bucurăm şi ne-au făcut să ne bucurăm de sărbătorile de iarnă, aşa cum au putut ei, cum i-a lăsat Dumnezeu”, a susţinut viceprimarul Cătălina Lupaşcu. Dan Şlincu, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), a specificat că prin acest spectacol, au încercat să aducă un zâmbet pe faţa beneficiarilo