Şeful Oficiului Român pentru Adopţii spune că, la Constanţa, a devenit o practică preluarea bebeluşilor direct din maternităţi, de către familiile adoptive

Bărbaţii îşi recunosc, chipurile, infidelitatea, iar soţiile îi iartă şi devin părinţi cu acte în regulă

Sistemul român de adopţii din România a trecut, în ultimii zece ani, de la o extremă la alta. Mai exact, în urmă cu mai bine de zece ani, se puteau face adopţii pe bandă rulantă de oricine, oricând şi, cel mai grav, se vindeau copii, atât în ţară, cât şi în străinătate, unde autorităţile române nu mai puteau monitoriza situaţia minorului, cu care se pierdea definitiv legătura. Astfel că organismele internaţionale ne-au impus luarea unor măsuri imediate. Statul român a interzis total adopţiile internaţionale oricărui cetăţean, fie el şi de naţionalitate română. Mai mult, şi adoptarea unui copil de către o familie din ţara noastră a devenit o adevărată aventură, care se întinde pe o perioadă de ani buni.

Chiar şi autorităţile române recunosc că procesul de adopţie este acum extrem de greoi. Prezent la Constanţa, la Universitatea „Ovidius“, la dezbaterea cu tema „Cariera de asistent social/psiholog în domeniul adopţiei – beneficii şi provocări“, preşedintele Oficiului Român pentru Adopţii (O.R.A.), Bogdan Panait, spune că cetăţenii românii doresc să adopte copii perfect sănătoşi şi să nu fie etnici, iar majoritatea înclină către copii mici, de până la 2 ani.

În mod ideal, adopţia unui copil ar trebui făcută între vârsta de 0 şi 3 ani, dar specialiştii recunosc că acest lucru nu este posibil, deoarece procedurile sunt de durată şi până când un copil ajunge într-o familie, poate trece mai mult de un an.

Un alt paradox al sistemului românesc este faptul că în centrele de plasament din ţara noastră nu sunt orfani, pentru că cei mai mulţi dintre aceşti minori au părinţi. Şi pentru că siste