Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gaţu: Ar fi bine ca România să fie în primele opt la Campionatul Mondial din Serbia

Publicat in Mediafax, joi 5 decembrie 2013 · ·

Echipa naţională de handbal feminin a României, care va participa la Campionatul Mondial din Serbia, a fost prezentată oficial, joi, la Timişoara, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, declarând că "ar fi bine să fim în primele opt".

Lotul a fost prezentat de antrenorul Gheorghe Tadici, jucătoarele fiind următoarele: Paula Ungureanu, Denisa Dedu şi Mirela Nechita - portari, Valentina Ardean Elisei şi Nicoleta Dincă - extreme stânga, Adriana Nechita, Aneta Pîrvuţ şi Laura Chiper - extreme dreapta, Cristina Neagu, Luciana Marin, Aurelia Brădeanu, Adriana Ţăcălie, Cristina Zamfir şi Gabriela Perianu - linia de 9 metri, Oana Manea, Crina Pintea şi Gabriela Ciuciulete - pivoţi. Au mai fost chemate la lot Talida Tolnai şi Eliza Buceschi, selecţionerul urmând să decidă care vor fi cele două jucătoare care nu vor pleca în Serbia.

"Ieri (n.r. - miercuri) am cerut permisiunea domnului preşedinte Gaţu suplimentarea jucătoarelor de la 16 la 17. În acest moment nu pot să vă comunic exact cine va rămâne acasă, pentru că mai avem câteva probleme de rezolvat, avem încă două antrenamente în cursul zilei de astăzi şi după primul sau al doilea vom stabili exact lotul de 17 jucătoare", a declarat Gheorghe Tadici.

Întrebat dacă este mulţumit că echipa naţională de handbal a României este cotată cu şansa a opta la CM din Serbia, preşedintele Federaţiei Naţionale de Handbal, Cristian Gaţu, a declarat că îşi doreşte ca echipa să ajungă chiar mai departe. "Dacă cotam eu, era mai sus, acum cota, spun eu, nu e determinantă. Ar fi bine să fim în primele opt şi după aceea să mergem mai departe. Noi nu suntem jucători de pariuri, dar e bine, totuşi, că suntem pe locul opt. E onorantă şi această cotă, dar sper să o depăşim", a spus Gaţu.

Întrebat, de asemenea, care meci din grupe este cel mai greu, Gaţu a explicat că întotdeauna primul meci este cel

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, după ce CCR a respins contestația liderului AUR de anulare a alegerilor: Era clar de la început

HotNews acum 32 minute
Președintele ales Nicușor Dan a declarat, joi, după ce Curtea Constituțională a respins sesizarea lui George Simion de anulare a alegerilor, că „era clar de la început pentru toată lumea că este ceva complet artificial”. „Da. Eu cred că era clar de

Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în județul Constanța. Iată anunuțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică, cantități de apă însemnate în perioada 22 mai, ora 10.00 - 26 mai, ora 20.00. În intervalul menționat în cea mai mare pa

Ce spune Nicușor Dan despre o eventuală retragere a trupelor americane din România

HotNews acum 16 minute
Preşedintele ales Nicuşor Dan a declarat joi că o eventuală retragere sau diminuare a numărului trupelor americane din sud-estul Europei şi din România nu ţine doar de ţara noastră, ci este „o chestiune de politică americană”. Nicuşor Dan a fost înt

Cine este bărbatul suspectat că i-a ucis pe cei doi angajaţi ai ambasadei Israelului în fața muzeului evreiesc din Washington / VIDEO cu momentul când e arestat

HotNews acum 3 ore
Oficialii poliției din Washington l-au identificat pe suspectul în atacul comis în noaptea de miercuri spre joi în apropierea Muzeului Evreiesc din Washington drept Elias Rodriguez, în vârstă de 30 de ani, transmite BBC. Victimele au fost ucise într

The Guardian: Rusia este acuzată că a încercat să pirateze camerele de supraveghere a frontierelor, inclusiv din România, pentru a întrerupe ajutorul acordat Ucrainei

News.ro acum 9 minute
Rusia a încercat să acceseze camerele de supraveghere a frontierelor, inclusiv din România, pentru a spiona şi a întrerupe fluxul de ajutoare occidentale care intră în Ucraina, au afirmat serviciile de informaţii ale Regatului Unit într-un raport el

Nicuşor Dan: Nu se pune problema să facem un guvern mâine, poimâine/ Îmi doresc un guvern sprijinit de toate cele patru partide pro-occidentale/ Programul va fi mai important decât numele miniştrilor

News.ro acum 52 minute
Preşedintele ales, Nicuşor Dan, a afirmat că nu se pune problema constituirii unui nou guvern ”mâine, poimâine” şi că tot ceea ce se vehiculează în spaţiul public despre formarea noului Executiv nu are vreun suport. El a adăugat că îşi doreşte un gu

Nicușor Dan, despre retragerea trupelor SUA din estul Europei: E o chestiune de politică americană. Se vor preocupa mai mult de Asia decât de Europa

Gandul acum 9 minute
„În ceea ce priveşte eventuala retragere sau diminuarea trupelor în România, nu ţine doar de România, e o chestiune de politică americană, care, după cum ştiţi, în timp se va preocupa mai mult de Asia decât de Europa”, spune Nicușor Dan la eveniment

Nicușor Dan: Nu se pune problema să facem un guvern mâine – poimâine. Sunt foarte bucuros că PSD și-a exprimat disponibilitatea de a intra în guvern

Gandul acum 13 minute
„În discuțiile pe care le voi avea cu partidele pentru formarea guvernului, programul o să fie mult mai important decât numele miniștilor și în cadrul discuției pe program – chestiunea deficitului, care este foarte foarte importantă”, a declarat pre

Grecia Cutremur de 6 grade în largul insulei Creta. Autoritățile elene, în alertă maximă

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 6 s-a produs joi în largul coastei insulei Creta, în Grecia, a anunțat Centrul German de Cercetare pentru Geoștiințe (GFZ). Un cutremur cu magnitudinea 6 s-a produs joi în largul coastei insulei Creta, în Grecia, a anunța

Nicușor Dan anunță că a avut „niște schimburi de mesaje cu administrația americană”: „Trebuie să lămurim mult mai bine fenomenul anulării alegerilor”

HotNews acum 44 minute
Președintele ales Nicușor Dan a precizat că a avut deja primele discuții cu administrația Trump și a văzut din partea lor deschidere pentru ca parteneriatul bilateral să fie întărit, potrivit unor declarații făcute joi la Black Sea and Balkans Secur

Vremea

București
acum

24°
joi

13°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

13°/16°
Iasi
acum

23°
joi

12°/26°
vin.

12°/24°
sâm.

13°/18°
dum.

10°/13°
Constanta
acum

25°
joi

13°/25°
vin.

13°/18°
sâm.

16°/21°
dum.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

11°/23°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/15°
dum.

8°/10°
Timisoara
acum

19°
joi

13°/21°
vin.

14°/20°
sâm.

9°/16°
dum.

6°/14°