Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A murit colonelul Ștefan Raneti, fost șef al Poliției Rutiere Vrancea

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 5 decembrie 2013 ·

Colonelul (r) Ștefan Raneti, fost șef al Poliției Rutiere Vrancea în perioada 1986-1997, s-a stins din viață ieri, într-un spital din București, fiind răpus de o boală incurabilă. În urmă cu 4 ani, soția colonelului, Maria Raneti, a plecat la cele veşnice, iar el nu s-a putut împăca cu ideea că aceasta nu-i va mai fi alături. Colonelul Ștefan Raneti ar fi împlinit 72 de ani pe 26 decembrie. El a ieșit la pensie din funcția de șef la Poliției Rutiere Vrancea în ultima zi a anului 1997, după cum ne-au spus cunoscuții săi.

Vestea că Ștefan Raneti s-a stins din viață a ajuns repede la urechile prietenilor și foștilor colegi de serviciu. Colonel (r) Lazăr Geană, care a condus Serviciul Poliţiei Rutiere Vrancea după pensionarea lui Raneti, ne-a spus că acesta a fost un om „corect până la Dumnezeu”. „Am fost șocat când am primit vestea asta tristă. Știam că are probleme de sănătate, dar speram să fie mai bine. Am doar cuvinte de laudă despre domnul Raneti. Era un om exigent, dar corect până la Dumnezeu. A condus serviciul foarte mulți ani și este un serviciu dificil. Este greu să conduci oameni cu personalități puternice, iar dumnealui a făcut acest lucru foarte bine. Îi plăcea ordinea și disciplina. O viață întreagă a lucrat la circulație. A terminat Școala de Ofițeri de Poliție în 1965 și de atunci până la pensionare a lucrat numai la Circulație. Prima dată la Galați și apoi în Vrancea, unde a fost foarte mulți ani șef. Ne-am înțeles foarte bine și era un om cu care se lucra foarte bine. Îmi pare nespus de rău și transmit condoleanțe familiei”, a spus colonel (r) Lazăr Geană, care a fost, la rându-i, șef al Poliției Rutiere Vrancea.

Și șeful Serviciului Județean Anticorupție Vrancea, comisarul șef Virgil Cristian, care i-a fost subordonat lui Raneti, are numai cuvinte de laudă la adresa acestuia. Spune că a avut ce învăța de la el și că era un om fo

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum o ora
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 2 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 2 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 3 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 11 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 4 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 4 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

24°
dum.

20°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°