4 decembrie 1987. Filosoful, poetul, eseistul, publicistul, Constantin Noica se stinge din viață la Păltiniș, județul Sibiu. Constantin Noica s-a născut în 1909, la doi ani după Mircea Eliade și cu doi ani înaintea lui Emil Cioran, în județul Teleorman. A urmat liceele “Dimitrie Cantemir” și “Spiru Haret” din București, a debutat în revista “Vlăstarul”, pentru ca în 1928 să se înscrie la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din București, pe care o va absolvi în 1931 cu o lucrare ce trata problema lucrului în sine la Kant. Anul 1938 avea să și-l petreacă la Paris, ca bursier al guvernului francez, bursă care i-a permis să își aprofundeze studiile kantiene. În 1940 și-a susținut doctoratul, cu o lucrare despre “istoria judecății sintetice”. La 25 de ani avea să publice lucrarea “Mathesis sau bucuriile simple?”, pledoarie lirică în favoarea reconcilierii spiritului geometric cu viața – recompensată în 1934 cu Premiul Fundațiilor Regale. În tot acest timp, Noica publica mai multe studii despre Decartes, Leibniz, Kant. La începutul anului 1941, Noica a plecat în Germania unde a ocupat un post la Institutul Român de la Berlin. Aici a avut prilejul de a-i întâlni pe Hartmann și pe Heidegger și de a participa la seminariile lor.Tot în această perioadă a scris o serie de eseuri, pe care le-a unit, mai târziu, sub titlul “Pagini despre sufletul românesc”, o tratare fenomenologică a viziunii românești a ființei. Activitatea politică Din punct de vedere politic, încă din anii 1933-1934 Noica a adoptat poziții apropiate de curentul de extremă dreapta cel mai radical din epocă – Garda de Fier sau Mișcarea Legionară – la care a aderat deschis în 1938 și pe care o va susține într-o serie de articole. Noica adoptă astfel poziții de angajare și răspundere în “acest extraordinar început pe care îl constituie mișcarea legionară”. Interesant este momentul și modul în