Pe la mijlocul acestui an, dupa incercari care au durat vreme indelungata, trupa de soc care s-a aciuat pe langa fosta companie Remin ca sa prinda pensia si sa mai fure ce se poate, a reusit sa vanda pirita aurifera de Suior. Asta dupa ce s-au fortat sa demonstreze guvernantilor, mai ales prin interpusi, ca depozitul trebuie urgent lichidat din cauza gravelor probleme de mediu pe care le genereaza prezenta celor cinci tone de aur si vreo douazeci de argint, basca niste kilograme bune de metale rare, dupa care stau pietele occidentale cu limba scoasa si contractele de cumparare completate deja cu datele firmei.

Ca a fost vanduta pirita datatoare de aur si argint statului care a finantat prin subventii masive activitatea miniera, nu-i asa mare bai, ca doar s-au instrainat active si bogatii apartinand tarii mult, mult mai valoroase. Nu suntem naivi, cunoastem foarte bine ca nu aveam tehnologie performanta de prelucrare a piritelor cu continut ridicat de arsen, motiv pentru care s-au depozitat la Flotatia Centrala vreme de o jumatate de secol. Nu ne pricepem la calcule, de aceea putem accepta ca transportul in alta tara sau aducerea tehnologiei aici ar fi necesitat costuri prea mari si poate ca nici nu ne alegeam cu cat a fost vandut depozitul, adica in jur de 11 milioane de dolari. E bine si ca s-a stopat intentia de a vinde tona de pirita cu o zecime din pretul final, pentru ca diferenta sigur ar fi intrat in conturile si buzunarele celor care au mediat tranzactia.

Foarte interesanta ni se pare insa dorinta celor de la Remin de a intra in posesia banilor de pe pirita, pentru ca de fapt nu au niciun drept sa pretinda asta. Banii sunt ai statului, nicidecum ai companiei. Statul a platit in fiecare luna contravaloarea aurului si argintului din pirita, chiar daca metalele ramaneau pe stoc, neputand fi extrase. Cum ar veni, cei de la Remin ar mai vr