Sub genericul “Fii chiar tu moşul”, elevii de la Colegiul Naţional “Roman-Vodă” au desfăşurat o campanie în care au strâns fructe şi dulciuri, care vor fi oferite copiilor de la centrul de zi de la Școala “Calistrat Hogaş”.
Campania a fost coordonată de voluntarii din cadrul Asociaţiei “Muşatinii”. “Scopul acestei acţiuni este acela de a-i ajuta pe cei care, în general, nu au parte de astfel de bucurii. A fost o acţiune benevolă, la care au participat foarte mulţi copii. Încercăm să cultivăm în rândul tinerilor sentimentul generozităţii, pentru că, ştim cu toţii, trăim într-o lume egoistă şi nu vrem să ne formăm copiii în acest spirit lipsit de substanţă”, a spus profesorul Ovidiu Albert, coordonatorul Asociaţiei “Muşatinii”.